Spaniolul Rodri a cucerit Balonul de Aur 2024
0Mijlocaşul spaniol Rodrigo Hernandez ''Rodri'', component al echipei Manchester City, a cucerit trofeul ''Balonul de Aur'', pentru cel mai bun fotbalist al sezonului 2023-2024, luni seara, la Paris, în cadrul galei premiilor revistei ''France Football''.
Rodri obţine acest trofeu după ce a câştigat titlul în Anglia cu ''cetăţenii'' şi Campionatul European cu naţionala Spaniei, în această vară, în Germania.
Potrivit Agerpres, Rodri (28 ani) a sosit în cârje la ceremonia desfăşurată la Teatrul Chatelet din Paris, din cauza unei accidentări grave suferite la începutul acestui sezon.
Ibericul i-a devansat în clasamentul final al trofeului pe atacantul brazilian Vinicius Junior şi pe englezul Jude Bellingham, clubul lor, Real Madrid, boicotând ceremonia din capitala Franţei.
Rodri, care îi succede în palmaresul ''Balonului de Aur'' lui Lionel Messi, a pierdut un singur meci din cele 64 jucate în stagiunea trecută, finala Cupei Angliei (1-2 cu Manchester United), pe 25 mai.
Rodri este al doilea spaniol veritabil care câştigă trofeul, după Luis Suarez, în 1960. Alfredo Di Stefano, născut în Argentina şi naturalizat spaniol, a cucerit şi el de două ori ''Balonul de Aur'' (1957, 1959).
Tot luni, jucătoarea spaniolă Aitana Bonmati a obţinut al doilea său trofeu consecutiv ''Balonul de Aur'', pentru cea mai bună fotbalistă a sezonului.