Sorana Cîrstea, revenire triumfală în America: Sorana, meci mare diseară, la Washington
0Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului WTA 500 de la Washington, dotat cu premii totale de 780.637 dolari, după ce a învins-o pe croata Petra Martic, scor 6-3, 7-6 (15/13). Cîrstea (33 ani, 32 WTA) s-a impus după aproape două ore de joc (1 h 50 min).
Martic (32 ani, 36 WTA) a reuşit șase aşi, dar a comis şi nouă duble greşeli, în timp ce Cîrstea a încheiat cu trei aşi şi trei duble greşeli. În primul set, Cîrstea a condus cu 3-0, dar Martic a egalat, 3-3, românca impunându-se cu 6-3. În actul secund, Martic a avut 4-1 şi 5-2, Cîrstea a reuşit egalarea, 5-5, iar apoi s-a ajuns în tiebreak. Croata a ratat şapte mingi de set, în timp ce Cîrstea a reuşit să fructifice a patra sa minge de meci.
Cîrstea şi Martic sunt la egalitate acum în meciurile directe, 2-2. Cîrstea a obţinut prima victorie în 2012, la Luxemburg, în primul tur, cu 6-2, 6-2. Martic a câştigat în 2012, la Linz, cu 6-4, 6-3, în primul tur, iar al doilea succes a venit în 2014, la Guangzhou, în primul tur, cu 7-6 (7/3), 6-1.
După succesul de marți, românca şi-a asigurat un cec de 11.600 dolari şi 55 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe campioana en titre, rusoaica Liudmila Samsonova, cap de serie numărul opt. Aceasta a dispus, în primul tur, de americanca Danielle Collins, cu 6-1, 6-3. Va fi primul duel dintre Cîrstea şi Samsonova (24 ani, 18 WTA). Meciul se va disputa, miercuri, după ora 23.00, ora României.