Simona Halep speră să joace la Australian Open. „Dosarul nevinovăției e imbatabil ca argumentație”

0
Publicat:

Simona Halep se află la Londra, în vacanța de Crăciun, fiind în așteptarea verdictului final în ceea ce privește cazul de dopaj în care a fost implicată, la finalul acestui an.

Simona Halep. FOTO Arhivă
Simona Halep. FOTO Arhivă

Avocații Simonei speră să obțină cât mai repede ridicarea suspendării, astfel ca Simona să primească wild card la Australian Open.

„Dosarul nevinovăției este imbatabil ca argumentație”, spune coordonatorul juriștilor angajați de Halep, conform Prosport. 

Tenismena româncă a angajat cea mai tare casă de avocatură din Franța cu experiență în cazuri de dopaj. Aceștia au insistat ca Help să fie audiată, fiind siguri că documentele pe care le vor prezenta vor arăta nevinovăția Simonei, după ce a fost acuzată că a folosit Roxadustat, o substanță interzisă. 

Simona Halep s-a antrenat în ultimele săptămâni cu un sparring-partner trimis de Patrick Mouratoglou de la academia sa, tocmai pentru a fi pregătită în cazul în care suspendarea va fi ridicată la începutul anului 2023.

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, la 21 octombrie, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat.

''Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii. În toată cariera mea, ideea de a trişa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte şi este total împotriva valorilor cu care am fost educată. În faţa unei situaţii aşa de nedrepte, mă simt confuză şi trădată. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat conştient substanţa interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală'', a spus Halep.

Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: ''Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani''.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite