S-a luat decizia care prelungeşte agonia fotbalului românesc. Reacţie dură după anunţul care ne poate face de râs în Europa: „E chestie aberantă“
0Într-o perioadă în care Rapid, Universitatea Cluj, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi au intrat, oficial, în insolvenţă, iar în liga a doua, şapte formaţii s-au retras din campionat, Comitetul Executiv a făcut un anunţ incredibil.
Criza financiară şi managementul prost au făcut ca din ce în ce mai multe cluburi să se desfiinţeze sau să fie la un pas de desfiinţare. Pe lângă cele patru grupări din Liga I care au intrat deja pe mâna unui administrator judiciar, mai sunt cel puţin patru echipe din primul eşalon, Turnu Severin, Chiajna, Braşov şi Dinamo, care se confruntă cu probleme financiare grave.
Având în vedere că multe echipe din Liga I, în frunte cu Rapid, sunt în pericol de a nu lua licenţa, iar în liga a doua, Sportul, o candidată la promovare la finalul turului, a ajuns într-o situaţie jenantă, mulţi oameni au insistat ca numărul echipelor din prima ligă să fie redus, chiar din sezonul următor.
Care ar fi fost beneficiile?
S-a vorbit despre un campionat cu 16 sau cu 14 cluburi, desfăşurat după sistemul play-off şi play-out. O asemenea formulă ar fi avut mai multe efecte pozitive:
*Valorile s-ar fi concentrat
*Numărul partidelor fără miză ar fi scăzut
*Am fi avut mai multe meciuri tari
*Am fi putut asista într-un sezon la patru derby-uri Steaua – Dinamo
*Calendarul competiţional s-ar fi „aerisit“
De altfel, în Europa, multe campionate au adoptat sistemul cu play-off şi play-out pentru a creşte interesul în jurul întrecerii interne şi pentru a avea cât mai multe meciuri tari.
În România însă, Comitetul Executiv a luat o decizie care încurajează un sistem falimentar şi care prelungeşte agonia fotbalului românesc.
Ce s-a hotărât?
S-a respins ideea micşorării numărului de echipe din Liga I, iar drept urmare, în următoarele patru sezoane vom avea un prim eşalon tot cu 18 echipe, deşi nu e clar de unde vor fi veni aceste 18 echipe, având în vedere situaţia economică din fotbal.
Iată cum vor arăta primele trei ligi din România până la finalul sezonului 2016-2017:
*Sezonul 2013-2014: Liga I - 18 echipe; Liga a II-a - 2 serii a câte 14 echipe; Liga a III-a - 4 serii a câte 18 echipe;
*Sezonul 2014-2015: Liga I - 18 echipe; Liga a II-a - 2 serii a câte 12 echipe; Liga a III-a - 4 serii a câte 16 echipe;
*Sezonul 2015-2016: Liga I - 18 echipe; Liga a II-a - 2 serii a câte 10 echipe; Liga a III-a - 4 serii a câte 16 echipe;
*Sezonul 2016-2017: Liga I - 18 echipe; Liga a II-a - o serie cu 18 echipe; Liga a III-a - 3 serii a câte 18 echipe.
Paszkany a luat foc
Decizia Comitetului Executiv a stârnit nemulţumiri, inclusiv în rândul conducătorilor din Liga I.
„E o chestiune aberantă şi iresponsabilă a diriguitoriilor fotbalului românesc, în condiţiile în care am aderat la acest manual european de licenţiere. Noi avem cluburi care se află în insolvenţă. Nu văd cum se va juca în Liga I fără trei, patru echipe care nu-şi vor primi licenţa, dacă se va respecta regulamentul“, a spus finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany la Look TV.