România s-a comportat onorabil la Finala Cupei Danone, de la Londra
0România a fost una dintre ţările prezente în perioada 5 – 7 septembrie, la Londra, la Finala Internaţională a Cupei Naţiunilor Danone.
Competiţia desfăşurată pe durata a trei zile, s-a încheiat pe 7 septembrie pe stadionul „Wembley”. Cei 400 de mici fotbalişti participanţi au avut parte de un final memorabil, fiind încurajaţi de peste 25.000 de spectatori prezenţi în tribune şi de ambasadorul competiţiei mondiale, Zinedine Zidane. Românii l-au avut alături de ei pe cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor şi ambasador al Cupei Hagi Danone în România, Gheorghe Hagi.
Pe „Wembley”, naţionala României a întâlnit Marocul în meciul final de clasament. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru adversari, România încheind competiţia pe locul 28 în clasamentul general pe echipe.
În faza grupelor, România a jucat cu Arabia Saudită (1-2), Spania (0-0) şi Ucraina (2-1), iar în fazele eliminatorii a întâlnit Belgia (0-0, 0-1 dp), Tunisia (4-1) şi Chile (0-1).
În clasamentul marcatorilor, echipa României a avut cinci reprezentanţi: Miculescu – 3 goluri, Paşcu, Vicol, Şofran şi Bînzar – câte un gol fiecare.
Pe durata şederii la Londra, copiii au participat la activităţi educative despre nutriţie sănătoasă, au făcut un tur al Londrei şi nu în ultimul rând, au trăit atmosfera unui eveniment mondial, dedicat lor, copiilor pasionaţi de fotbal.
Ediţia din acest an a Danone Nations Cup a fost câştigată de echipa Franţei care a învins în finală echipa Braziliei (0-0, 3-1 dp). În clasamentul fair-play, locul 1 a fost acordat echipei Japoniei, iar în clasamentul celor mai buni jucători, locul 1 i-a revenit numărului 11 din echipa Japoniei, Satoh Hiro.
Pentru ediţia de anul viitor, Danone va continua o tradiţie începută în 2010, în Africa de Sud, şi va organiza ediţia 2014 a Cupei Naţiunilor Danone în ţara gazdă a Cupei Mondiale la Fotbal: Brazilia! Astfel, cei 12 viitori campioni ai României vor avea şansa sa ia parte la Finala Internaţională Danone chiar în ţara lui Pelé, a echipei cu cele mai multe Cupe Mondiale câştigate, locul unde fotbalul este o adevărată religie.
Lotul României pentru finala Danone Nations Cup de la Londra a fost următorul: Robert Popeţ, Alexandru Daminescu, David Miculescu (c), Nicolae Şofran, Denis Dreţcanu, Gino Buşu, Victor Bînzar, Lucian Vidican, Eric Pascu, Răzvan Morariu, Casian Vicol, Andrei Carabaş, jucători şi Marius Nichitean antrenor.