Reghecampf i-a "citit" pe cei de la Ajax: olandezii sunt „zburători” doar  în atac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
laurentiu reghecampf foto rpressport razvan pasarica

Laurenţiu Reghecampf a ţinut ieri o ultimă şedinţă cu jucătorii săi, cărora le-a prezentat jocul lui Ajax: olandezii sunt fragili în defensivă şi letali în atac.

Dacă tragerea la sorţi a fost întâmpinată cu aplauze de stelişti, iar Laurenţiu Reghecampf aprecia şansele Stelei de calificare ca fiind foarte mari, antrenorul şi-a mai pierdut din optimism. „Avem probleme din punct de vedere psihic, pentru că au fost două cantonamente foarte lungi, iar jucătorii şi-au mai pierdut din concentrare. Am făcut unele greşeli copilăreşti în amicale, pe care sper că le vom evita în meciul cu Ajax”, a apreciat tehnicianul stelist înaintea meciului de astăzi. Acesta a mai găsit un avantaj în favoarea gazdelor de astăzi: „Ei au jucat deja 6-7 meciuri oficiale în acest an, noi, doar amicale”.
„Slăbiciuni în zona centrală”
Reghecampf a analizat tactica lui Ajax Amsterdam, primind informaţii de la Ovidiu Stângă, un specialist al fotbalului olandez, şi de la Mihai Stoica, cel care a urmărit ultimul joc al „lăncierilor”. Concluziile au fost clare: olandezii stau foarte bine în atac, ajung repede în faţa porţii şi îşi creează multe ocazii, dar sunt vulnerabili în apărare şi pot fi surprinşi pe contraatac. De altfel, e de aşteptat ca în această seară steliştii să folosească în principal această armă, folosindu-se de viteza extremelor şi de „viclenia” lui Rusescu.
„Slăbiciunile lui Ajax sunt în apărare, pe zona centrală, aşa cum am văzut la ultimele meciuri ale lor. Acolo cred că trebuie să forţeze Steaua pentru a marca. În momentul în care trec de mijloc, olandezii devin redutabili”, a apreciat şi Duckadam. Cupul de apărători centrali ai lui Ajax e format dintr-un finlandez, Moisander, şi un belgian, Alderwiereld.
„Steaua va juca la 0-0”
Olandezii sunt convinşi că nu vor avea probleme în faţa Stelei, anticipând că românii se vor baricada în faţa porţii lui Tătăruşanu. „Chiar dacă vor trage pentru un 0-0, noi ne vom face jocul obişnuit de atac. Trebuie doar să gândim ceva mai limpede decât în meciul cu Roda şi totul va fi bine", a declarat Moisander, în vreme ce antrenorul Frank de Boer a punctat fără echivoc: “Suntem clar favoriţi”. Olandezii au spus la unison că visează la finala Ligii Europa, motivaţi de ideea că ultimul act se joacă tocmai pe Amsterdam Arena.
Ultimul meci pentru Chiricheş?
Gigi Becali a reconfirmat ieri iminentul transfer al lui Vlad Chiricheş după partida din această seară. “Mai trebuie să fac un drum, să mai discut o dată, şi gata! Nu ştiu dacă iau 15 milioane de euro, dar pe acolo. Nu pleacă la Olăroiu, altundeva”, a afirmat patronul.


Cinci lucruri de urmărit
1. Vedeta lui Ajax e danezul Christian Eriksen, care va împlini astăzi 21 de ani. El joacă la mijloc alături de încă doi conaţionali, Schone şi Poulsen.

2. „Tripleta” din atacul Ajaxului poate provoca mari daune în apărarea şubrezită a Stelei. Fischer,căpitanul Siem de Jong şi Cuenca, jucătorul adus de la Barcelona, au calităţile necesare pentru a dezechilibra orice defensivă.

3. Cornel Rîpă va debuta într-un meci oficial pentru Steaua, după câteva meciuri ezitante în amicale. Pe partea lui trebuie să aibă mare grijă la Fischer, al patrulea danez din prima echipă a Ajaxului, o superextremă de doar 18 ani.

4 Szukala poate evolua în Olanda cu o mască de protecţie. Cel mai probabil, Regue nu va risca folosirea lui din primul minut, şi va juca în apărare cu Gardoş şi Chiricheş, doi fundaşi care mai dau şi pe lângă minge când nu te aştepţi.

5 Şi Ajax are probleme în apărare şi chiar în poartă, unde Vermeer nu e un goalkeeper de clasă. Pe stânga, băiatul lui Danny Blind, Daley, poate fi pus în încurcătură de Adi Popa sau Chipciu, fiind de presupus că cei doi vor mai schimba benzile.   

Echipele probabile
Ajax (4-3-3)
Vermeer – Van Rhijn, Alderweireld, Moisander, Blind – Eriksen, Poulsen, Schone – Cuenca, De Jong, Fischer
Antrenor: Frank de Boer
Steaua (4-2-3-1)
Tătăruşanu – Rîpă, Gardoş, Chiricheş, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa, Rusescu, Chipciu – Nikolici
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite