Răzvan Lucescu a refuzat să dea lovitura carierei. Cine l-a convins să renunțe
0Răzvan Lucescu a decis să rămână la PAOK Salonic, echipă căreia i-a adus două titluri din cele 4 câștigate de formația greacă în întreaga istorie. Rezultatele excelente realizate alături de gruparea elenă în acest sezon (sferturi în Conference League, plus campionatul intern) l-au adus pe antrenorul român în atenția unor cluburi importante din Europa. Cele mai insistente au fost Cagliari și Beșiktaș.
Lucescu jr a fost zilele trecute la Roma, pentru a se întâlni și a negocia cu formația italiană, care caută o soluție pentru banca tehnică, după ce legendarul Claudio Ranieri a anunțat că se va retrage din fotbal. Acum, tatăl său, Mircea Lucescu, a acordat un interviu pentru italienii de la Tuttomercatoweb, în care a dezvăluit că Răzvan va continua la PAAOK Salonic, după ce fanii echipei l-au convins să continue ca antrenor al echipei elene.
"Fiul meu trebuia să plece, dar apoi a avut multă presiune din partea fanilor de la PAOK. I-au cerut să rămână pentru Champions League. Încă e tânăr. Cine știe, poate în viitor... Dacă am încercat eu să-l conving? Nu. Pentru că sunt sigur că e mai bine să joci în Champions League decât să lupți pentru evitarea retrogradării", a spus Mircea Lucescu.
Lucescu ar fi fost singurul român din Top 5 campionate
Dacă ar fi ales Cagliari, Răzvan Lucescu ar fi dat lovitura carierei. Ar fi intrat în fotbalul mare și ar fi devenit singurul antrenor român care pregătește o echipă din primele 5 campionate ale Europei (Anglia, Italia, Germania, Spania și Franța). În sezonul recent încheiat, doar Loți Boloni a deținut această titulatură, însă acesta a retrogradat cu Metz în Ligue 2, după baraj.
Dacă își dă acordul, Răzvan Lucescu poate antrena la altă formație dacă aceasta îi plătește clauza de reziliere a contractului. Suma pe care trebuie să o achite o echipă din Top 5 Europa este de două milioane de euro, în timp ce cluburile care îl vor și care nu fac parte din campionatele importante trebuie să plătească 4 milioane de euro clor de la PAOK Salonic.