Răspuns nesimțit în cazul Alexandru Corneschi, maratonistul neplătit în două luni, din partea Ministerului Sportului
0Luna trecută, în prestigiosul Maraton Internațional al Berlinului, Alexandru Corneschi a parcurs distanța de 42 de kilometri în 2 ore, 13 minute și 39 de secunde, ieșind al 3-lea european în ierarhia finală! Apoi, botoșăneanul a câștigat și Campionatul Național de maraton, triumfând în cadrul Maratonului Internațional București. Ce a primit Corneschi după aceste rezultate? Nimic! Sportivul nu și-a luat banii pe lunile august și octombrie, în condițile în care are nevoie pentru alimentație, deplasări concursuri sau cantonamente.

”Aceasta este prima și ultima postare în care mă “plâng” de condițiile sportului din România și aici mă refer la atletism. Probabil știți rezultatele mele din ultima perioadă, munca depusă și tot ce înseamnă câștigarea unei medalii sau câștigarea câtorva minute / secunde la o cursă de maraton.
Astăzi, 12.10, am primit un telefon în care am fost anunțat ca nici luna aceasta nu sunt bani la club, după luna august care a avut aceeași soartă. Ca să vă faceți o idee, primeam un salariu minim pe economie, pentru a susține toată această muncă… Repet, nu m-am plâns de banii primiți și am muncit mereu cu drag și cu speranța că va fi mai bine”, a scris Alexandru pe Faceebok, în urmă cu câteva zile.
După ce presa a luat atitudine legat de acest caz, Ministerul Sportului s-a gândit să scrie un comunicat, prin care explică faptul că sportivul a primit în cursul anului trecut suma de 16.230 de lei. Oficialii au mențional suma totală, ca să pară mare, însă la o simplă împărțire a acesteia la cele 12 luni în care a fost plătit, rezultă 1.352,5 de lei lunar, cu care maratonistul ar trebui să facă performanță la nivel mondial!
Oficialii anunță că va fi plătit la finalul anului
Forul condus de Eduard Novak mai precizează că sportivul va fi plătit la finalul anului, pe baza rezultatelor avute, și că din cauza problemelor financiare, CSM Craiova a decis să sisteze plata sportivilor pentru luna august.
”Referitor la postarea realizată de sportivul Alexandru Corneschi pe rețelele de socializare, în data de 12.10.2022, Ministerul Sportului face o serie de precizări, după solicitarea unui punct de vedere din partea clubului unde sportivul în cauză este legitimat.

Alexandru Corneschi, campion en-titre în proba de maraton (42,195 km), cu șanse reale la doborârea recordului național în această probă, este legitimat la CSM Craiova din anul 2016, după transferul de la CSM Bacău. Începând din luna imediat următoare transferului, a beneficiat de toate condițiile necesare bunei desfășurări a activității sportive de performanță (indemnizație sportivă, susținătoare de efort, condiții de pregătire, semicantonament, concursuri sportive etc.).
În fiecare an, de la legitimare, până în prezent, Alexandru Corneschi a primit premieri, în baza rezultatelor sportive obținute la concursurile naționale și internaționale, conform H.G. nr. 1.447 din 28 noiembrie 2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare. Spre exemplu, în anul 2021, cuantumul premierii sportivului a fost de 16.230 lei net. Alexandru Corneschi a primit în fiecare lună indemnizație de efort, cu excepția unei singure luni din an, respectiv luna august 2022.
Situație financiară precară la nivel de club
Pe fondul situației financiare de la nivelul clubului, conducerea acestuia, în urma unei discuții cu antrenorii, a decis ca plata sumelor acordate sportivilor pentru august 2022 să fie sistată temporar, urmând a fi reluată începând cu luna septembrie. Cheltuielile făcute de club în vederea asigurării condițiilor de pregătire pentru sportivul Alexandru Corneschi pe anul în curs, până în prezent, sunt în cuantum de 16.400 lei (indemnizații sportive, susținătoare de efort, semicantonamente).
De asemenea, premierea sportivului Alexandru Corneschi pe anul 2022, în urma participării la concursurile interne și internaționale, este în cuantum de 8.750 lei brut, urmând a fi plătită la finalul anului, în funcție de bugetul aprobat. Ministerul Sportului susține performanța sportivă și respectă munca și eforturile pe care sportivii români le fac în pregătirea lor”. este cominicatul Ministerul Sportului.