Promisiunile lui Daniel Niculae
Atacantul lui Auxerre, Daniel Niculae, a declarat că oboseala acumulată în sezonul trecut, accidentarea suferită în vară şi decesul tatălui său sunt principalele cauze ale formei sale slabe din acest an competiţional, informează vineri cotidianul L'Equipe.
"După EURO 2008 şi un sezon destul de plin, am avut o vacanţă destul de scurtă. După două zile de antrenamente, m-am accidentat la tendonul lui Ahile şi acest lucru a perturbat recuperarea mea şi m-a făcut să ratez debutul de sezon. Am mers la echipa naţională pentru meciul cu Lituania, iar apoi a murit tatăl meu. La Auxerre, toată lumea s-a comportat foarte bine cu mine", a rememorat Niculae în primul interviu acordat presei franceze după decesul tatălui său.
Fostul rapidist a precizat înainte de startul interviului realizat de cotidianul L'Equipe că "nu voi vorbi despre echipa naţională" şi a ţinut să menţioneze că "oricum, după moartea tatălui meu, am fost cu gândul doar la fotbal".
În ceea ce priveşte situaţia sa de la echipa de club, Niculae a afirmat că nu consideră o problemă faptul că nu a mai reuşit să marcheze de peste 7 luni. "Joc regulat, nu am înscris deocamdată, dar nu acest lucru este cel mai important pentru mine. Când eram în România, am mai trecut printr-o perioadă asemănătoare în care nu reuşeam să înscriu" a mai spus Niculae, care a marcat ultimul gol pentru echipa sa de club în campionatul Franţei la 30 martie.
Antrenorul lui Auxerre, Jean Fernandez, i-a luat apărarea elevului său: "De fapt, Daniel nu este un marcator adevărat. El nu trăieşte doar pentru a marca, ca Papin, Benzema sau Jelen. Este un atacant modern, care ştie cum să îşi creeze oportunităţi, care munceşte foarte mult şi pe faza defensivă. El nu este un finalizator adevărat, în plus, conaţionalii săi, Munteanu şi Tamaş, au plecat. Îşi va reveni, el are nevoie de un gol, de un declic. Toţi atacanţii trec prin astfel de perioade".




















































