Popovici, uriaș și în Australia: David e pe afișul Mondialelor de bazin scurt FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul sportiv se încheie pentru România cu un puști care ne-a oferit cele mai spectaculoase rezultate din 2022.

David Popovici, rezultate fabuloase în acest sezon.
David Popovici, rezultate fabuloase în acest sezon.

Vorbim despre David Popovici (18 ani) în palmaresul căruia figurează 13 medalii internaționale în actuala stagiune dintre care 11 de aur! Plus un record mondial fabulos, în proba de 100 de metri liber, stabilit la Europenele de la Roma. Având în vedere aceste rezultate fantastice, nu e de mirare că David a fost pus pe afișul Mondialelor de natație în bazin scurt (25 de metri) pentru seniori. Evenimentul e găzduit de Melbourne (13-18 decembrie), în plină vară în emisfera sudică, și adună peste 1.000 de sportivi din 180 de țări.

Potrivit site-ului Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), România are trei sportivi în competiție:

*David Popovici – 100 m, 200 m și 400 m liber;

*Robert Glință – 50 m, 100 m, 200 m spate și 100 m liber;

*Andrei Anghel - 50 m spate și 50 m fluture

Dintre aceștia, primii doi, Glință și Anghel, vor intra în concurs, în noaptea de luni spre marți, în probele de 100 de metri spate (ora 02.56), respectiv 50 de metri fluture (ora 03.14). În continuare, românii vor concura după următorul program, cu precizarea că orele trecute mai jos sunt ale României:

Miercuri, 14 decembrie

*3.23 – 100 m liber – David Popovici;

*11.08 și 11.13 – 100 m liber – semifinale;

*11.32 – 100 m spate - finala;

*12.20 – 50 m fluture – finala;

Joi, 15 decembrie

2.23 – 50 m spate – Andrei Anghel;

2.25 – 50 m spate – Robert Glință;

3.36 – 400 m liber – David Popovici;

10.42 – 100 m liber – finala;

10.59 și 11.03 – 50 m spate – semifinale;

12.31 – 400 m liber – finala;

Vineri, 16 decembrie

11.12 – 50 m spate – finala;

Duminică, 18 decembrie

2.33 – 200 m liber – David Popovici;

11.50 – 200 m liber – finala.

Popovici e pe afișul Mondialelor de bazin scurt de la Melbourne. FOTO: Facebook / Dorin Chioțea
Popovici e pe afișul Mondialelor de bazin scurt de la Melbourne. FOTO: Facebook / Dorin Chioțea

Premii uriașe pentru înotători

Competiția găzduită de Australia pune la bătaie premii totale de 2.160.000 de dolari! Vor fi premiaţi cei opt finalişti din fiecare probă, iar fiecare record mondial va fi răsplătit cu un bonus de 25.000 de dolari.

Chiar dacă e printre vedetele întrecerii, David Popovici a recunoscut că evenimentele desfășurate în bazin scurt, de 25 de metri, nu sunt specialitatea sa. „Nu cred că e un bluf să spun că nu-mi plac întrecerile în bazin scurt. Sunt oarecum construit pentru competiţia în bazin lung. Întoarcerile şi starturile sunt mai intense pe distanţa scurtă... Aşa că aceasta e o oportunitate grozavă de a aduna informaţii şi de a câştiga experienţă şi de a fi cea mai bună versiune pe care o pot fi“, a spus Popovici pentru pagina de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR).

Sportivul legitimat la CS Dinamo s-a arătat încântat că a ajuns la Melbourne: „Îmi doream de mult să vin în Australia. Cultura sportului e un lucru foarte mare în Australia. Copiii şi adulţii de aici se bucură de un stil de viaţă sănătos, cu înot şi sporturi acvatice şi, de fapt, orice e legat de sport. Oamenii de aici sunt foarte prietenoşi şi deschişi. E plăcut să vezi atât de mult verde şi să fii aici vara. Imi place!“.

Mondialele de bazin scurt de la Melbourne pot fi urmărite, live, pe Antena Play și pe canalul de Youtube al evenimentului, denumit World Aquatics.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite