Poli Timişoara - Sportul 2-1 / "Guriţă" de oxigen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul meci din cariera de antrenor al lui Cosmin Contra s-a soladat cu o victorie la limită, ce-i drept, însă pe deplin meritată. O dublă surprinzătoare a fundaşului Cristian Scutaru le-a adus trei puncte alb-violeţilor.

Reacţiile celor doi antrenori la finalul partidei:

Contra: "Sunt mulţumit de rezultat,dar echipa trebuie să joace mai bine"

Viorel Moldovan i-a urat succes lui Contra

Final de partidă. Bănăţenii au trăit cu sufletul la gură ultimele minute ale partidei, însă au reuşit să păstreze în cele din urmă avantajul minim.

Min. 90: corner pentru Sportul, iar mingea întâlneşte bara transversală, după un duel la cap între Contra şi Ghinga

Min. 83: ultima schimbare şi la Poli, antrenorul Contra intră pe teren, în locul lui Magera

Min. 80: Axente încearcă un lob peste portar de la 16 metri, Niculescu atinge mingea, care întâlneşte transversala

Min. 79: ultima schimbare la oaspeţi, iese Maxim, intră Târnăcop

Min. 77: înlocuire la Sportul, intră Chihaia în locul lui Postolache

Min. 75: Zicu încearcă un voleu dintr-un unghi imposibil, de pe dreapta, mingea e pe poartă, dar Niculescu reţine

Min. 73: GOOOL Poli! Tameş execută un corner de pe partea dreaptă, iar Scutaru reuşeşte dubla

Min. 72: Helder, uşro accidentat, este schimbat în aplauzele publicului, după o evoluţie apreciată. Intră Luchin

Min. 70: Poli răspunde printr-un şut al lui Zicu de la marginea careului, dar NIculescu se întinde şi respinge în lateral

Min. 69: Curelea îl întoarce la 16 metri pe Cisovsky, pătrunde în careu şi şutează la colţul lung, dar Pantilimon respinge excelent

Min. 64: Zicu centrează bine dintr-o lovitură liberă, iar Burcă trimite cu capul în braţele portarului

Min. 56: schimbare şi la oaspeţi, intră Ferfelea în locul lui Nicola

Min. 56: prima schimbare a partidei, la gazde, iese Bourceanu, intră Tameş

Min. 54: Poli continuă dominarea din prima repriză, Iar Zicu îl pune la încercare pe portarul Niculescu cu un şut din lovitură liberă

Min. 46: a început mitanul secund, nicio schimbare în cele două formaţii

Finalul primei reprize. Un egal care nu-i mulţumeşte pe timişoreni, care au controlat partida până acum. După un început timid, cele două echipe au oferit un spectacol agreabil în a doua jumătate a reprizei.

Min. 43: Zicu scapă singur spre poartă şi trimite în plasă, însă tuşierul semnalizează corect o poziţie de ofsaid

Min. 40: timişorenii domină autoritar jocul după egalare, însă nu reuşesc să se desprindă pe tabelă

Min. 30: GOOOL Poli! Zicu execută rapid un corner, apărarea Sportului este surprinsă, iar Scutaru înscrie cu capul, din plonjon

Min. 23: mingea este atinsă de mai mulţi jucători timişoreni în careul oaspeţilor, după un corner, însă fundaşii Sportului reuşesc să respingă

Min. 16: GOOOL Sportul! Pătraşcu execută excelent un corner de pe partea dreaptă, iar Patriche înscrie cu o lovitură de cap

Min. 13: Poli este echipa mai prezentă în jumătatea adversă, cei de la Sportul nevând niciun şut pe poartă, însă nici timişorenii nu i-au dat mari emoţii lui Vladimir Niculescu

Min. 3: Curtean driblează doi adversari în careu, însă şutul său este respins în corner

Min. 1: a început partida, cu posesia gazdelor

Iată formaţiile de start ale celor două echipe:

Poli: Pantilimon - Helder, Burcă, Cisovsky, Scutaru - Alexa, Bourceanu - Curtean, Magera, Zicu - Axente.

Sportul:
Niculescu - Ciupe, Patriche, Ghinga, Farmache - Postolache, Cruceru, Pătraşcu, Maxim - Nicola, Curelea.

Fostul internaţional se declară pregătit pentru debutul pe banca tehnică, însă admite că meciul cu Sportul va fi unul imprevizibil. „Un meci greu cu o echipă incomodă. O echipă foarte periculoasă, cu jucători imprevizibili, sunt patru – cinci jucători care pot face diferenţa, nu degeaba li se spune «Gaşca nebună». Este o echipă ofensivă, ajunge foarte uşor la finalizare. Trebuie să fim foarte atenţi, să pregătim bine jocul”, a spus Cosmin Contra la prima sa conferinţă ca antrenor.

Fundaşul dreapta a spus că a primit mesaje de încurajare de la multe personalităţi ale fotbalului. „Am primit multe mesaje, mi-au urat multă baftă Dan Petrescu, Jackie Ionescu, Mircea Rădulescu, Ionuţ Lupescu, Mircea Sandu şi foşti colegi de echipă”, a dezvăluit Contra. „Ne aşteaptă o săptămână grea, cu trei meciuri, şi toţi jucătorii vor avea şanse să joace”, a mai spus „Guriţă”.

De partea cealaltă, Viorel Molodvan, noul antrneor al Sportului, era încrezător înaintea partidei din această seară. "Va fi un meci dificil, împotriva unei echipe bine organizate. Eu am reuşit să câştig împotriva Timişoarei de fiecare dată şi de aceea nu am în cap să mă duc să fac egal, ci să obţin cele trei puncte. Dacă mă duc la egal, atunci sigur pierd. Sper să găsesc unsprezecele ideal, chiar dacă Varga, Bălan, Irimia şi Nae au probleme medicale", a spus Viorel Moldovan, care a evoluat şi pentru Poli ca jucător.

Rămâi pe www.adevarul.ro pentru a urmări desfăşurarea partidei în format live-text!

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite