Petrolul a urcat pe locul 2, după o victorie clară la Timişoara, 3-0 cu ACS. „Lupii“ au un nou golgheter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Juan Albin. FOTO: Răzvan Păsărică
Juan Albin. FOTO: Răzvan Păsărică

Petrolul a profitat de semieşecul Astrei Giurgiu, de vineri, 0-0 cu Gaz Metan, şi a urcat pe 2 în Liga I, după 3-0 cu ACS Timişoara. A fost a patra victoria consecutivă a „lupilor“!

„Dubla“ lui Albin a decis în mare parte soarta partidei. Mijlocaşul uruguayan a deschis scorul în minutul 19, de la punctul cu var, după ce-a transformat un penalty acordat de centralul Alexandru Tudor la semnalizarea unui arbitru asistent, pentru un fault al lui Morarjiu asupra lui Tamuz. 

20 de minute mai târziu, uruguayanul a ieşit iarăşi la rampă, după ce-a marcat pentru 2-0, din centrarea aceluiaşi Tamuz, dar şi cu ajutorul goalkeeperului Nuno Claro. 

A fost golul cu numărul 10 pentru Albin, care l-a depăşit pe Hamza (9), plecat în iarnă la Botev Plovdiv. Albin devine astfel cel mai bun marcator în actualul sezon din lotul "galben-albaştrilor". 

Scorul final a fost stabilit de fundaşul Geraldo Alves, în ultimul minut al primei reprize, după o reluare cu capul, în urma unui corner.    

Petrolul acumulează 61 de puncte, unul mai mult decât Astra, care cade pe locul 3. 

Lider şi aproape campioană este Steaua, care are şapte puncte şi un meci mai puţin disputat decât Petrolul. "Roş-albaştrii" joacă luni, de la 20.30, cu retrogradata Corona, în Ghencea.

Echipele de start:

ACS Poli: Nuno Claro – Belu, Mera, Scutaru, Morariju – Poparadu, Gorobsov - Hasani, Trandu, Boldea – Szekely

Petrolul : Pecanha – Alcenat, Geraldo, Gerson, Guilherme – De Lucas, Mustivar – Priso, Albin, Teixeira – Tamuz

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite