Petre Marin nu se gândeşte la retragere
0
Fotbalistul Petre Marin doreşte să câştige titlul de campion cu Steaua Bucureşti şi a anunţat că nu se gândeşte la retragerea din activitate, chiar dacă are 36 de ani.
''Important este să muncim, să fim umili şi la sfârşitul returului să ne bucurăm de câştigarea campionatului. Mi-aş dori să câştigam titlul, vreau să ne bucurăm la sfârşitul campionatului'', a declarat P. Marin, care a precizat că banderola de căpitan nu va fi un subiect în vestiarul Stelei, ''niciodată nu a fost o problemă''.
''Mă simt foarte bine şi consider că sunt într-o formă excelentă. Cred că merit să mi se spună 'Puştiul', fiindcă alerg ca şi cum aş fi tânăr. În ceea ce-i priveşte pe oamenii care şi-ar dori să mă vadă la pensie, le transmit ca mai au de aşteptat ceva timp'', a mai spus fundaşul stelist.
Petre Marin speră ''din tot sufletul ca suporterii să uite de conflictul cu patronul şi să revină alături de echipă, fiindcă s-a văzut întotdeauna că Steaua joacă mult mai bine atunci când are un stadion întreg alături. Îi aşteptăm pe toţi alături de noi, să ne ajute să luăm cel de-al 24-lea titlu''.