Pericolul care o paşte pe Serena Williams. Wimbledon 2016 poate fi o ediţie istorică pentru tenisul feminin. Simona Halep poate profita şi ea
0Turneul de la Wimbledon e unul special în acest an, deoarece poate oferi un lucru la care foarte puţină lume se aştepta în urmă cu ceva timp.
Asta deoarece Serena Williams poate pierde, la finalul său, locul 1 în clasamentul mondial după foarte mult timp, mai precis după trei ani şi patru luni. Nu mai puţin de patru jucătoare o pot depăşi pe americancă, iar printre ele se numără şi Simona Halep.
E adevărat, Simona are cele mai mici şanse pentru a deveni lider mondial, dar trebuie menţionate şi ele. Ea ar putea urca pe primul loc în clasamentul mondial numai dacă va câştiga titlul la Wimbledon (dar să nu joace finala cu Agnieszka Radwanska), iar Serena Williams ar pierde în primul tur, ceea ce pare de domeniul fantasticului Dacă, totuşi, astrele se vor alinia astfel încât americanca să iasă din primul tur, atunci Serena ar rămâne cu 6.330 de puncte, în vreme ce Simona, în cazul în care va câştiga titlul, va avea 6.362 de puncte.
În alte cazuri, în funcţie de rezultatele înregistrate, Simona ar putea să-şi păstreze locul actual, 5, dar şi să urce pe 2, 3 sau 4. Din păcate, există şi varianta de a cădea pe locurile 6 sau 7.
Dacă ameninţarea Simonei Halep este destul de fantezistă pentru Serena Wiliams, Garbine Muguruza, Angelique Kerber şi Agnieska Radwanska pot pune presiune pe Serena,
Clasamentul live WTA arată astfel:
1. Serena Williams 6340 puncte
2. Garbine Muguruza 5482 puncte
3. Angelique Kerber 5270 puncte
4. Agnieska Radwanska 5105 puncte
5. Simona Halep 4432 puncte
Simona Halep poate da o lovitură grea României. Se teme că va fi afectată când va rămâne însărcinată