Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în semifinalele Europa League

0
Publicat:

Olympique Marseille se va întâlni cu Atalanta Bergamo, iar AS Roma o confrunta cu Bayer Leverkusen, în semifinalele Europa League la fotbal, după meciurile de joi, din manşa secundă a sferturilor de finală, scrie AGERPRES.

Europa League FOTO: OShuma / Shutterstock.com
Europa League FOTO: OShuma / Shutterstock.com

Liverpool a obţinut doar o victorie de palmares cu Atalanta, 1-0 la Bergamo, după ce „cormoranii” au pierdut pe Anfield cu 0-3. Mohamed Salah a înscris golul englezilor (7), din penalty.

Liverpool şi Atalanta s-au mai întâlnit în sezonul 2020/21 din Champions League, în faza grupelor, „cormoranii” câştigând cu 5-0 la Bergamo, iar Atalanta cu 2-0 pe Anfield.

Olympique Marseille înfrânt Benfica la loviturile de departajare, cu 4-2, după ce s-a impus cu 1-0 la finalul prelungirilor. Benfica obţinuse victoria în tur, cu 2-1.

Faris Moumbagna (80) a înscris golul pe care a trimis meciul în prelungiri. La loviturile de departajare, argentinianul Angel Di Maria, un expert în penalty-uri, a ratat (bară), alături de Antonio Silva, pentru OM au transformat Joaquin Correa, Geoffrey Kondogbia, Leonardo Balerdi şi Luis Henrique, iar pentru Benfica, Orkun Kokcu, Nicolas Otamendi.

AS Roma a trecut cu 2-1 de AC Milan, după ce o învinsese cu 1-0 şi pe San Siro.

Echipa antrenată de Daniele De Rossi a deschis scorul prin Gianluca Mancini (12), cel care adusese victoria la Milano, şi prin Paulo Dybala (22). Gazdele au rămas în zece oameni din min. 31, când turcul Zeki Celik a fost eliminat, dar Milan nu a reuşit să înscris decât o dată, prin Matteo Gabbia (86).

În acest sezon de Serie A, giallorossi au pierdut ambele dueluri cu rossoneri, cu 1-2 acasă şi 1-3 în deplasare.

Bayer Leverkusen, proaspăta campioană a Bundesligii, a remizat în deplasare cu West Ham United, 1-1, după ce câştigase cu 2-0 în tur.

Michail Antonio (13) a deschis scorul pentru „ciocănari”, iar Jeremie Frimpong (89) a salvat-o pe Bayer de la prima sa înfrângere în acest sezon.

Semifinalele urmează să aibă loc pe 2 şi 9 mai, iar finala va avea loc la în data de 22 mai, pe Dublin Arena.

Rezultate:

(+) Atalanta Bergamo - Liverpool 0-1

A marcat: Mohamed Salah 7 - penalty.

În tur: 3-0.

(+) Olympique Marseille - Benfica Lisabona 1-0, după prelungiri; 4-2, la loviturile de departajare

A marcat: Faris Moumbagna 80.

Au executat în ordine loviturile de departajare: Angel Di Maria 0-0 (ratare - bară), Joaquin Correa 1-0 (gol), Orkun Kokcu 1-1 (gol), Geoffrey Kondogbia 2-1 (gol), Nicolas Otamendi 2-2 (gol), Leonardo Balerdi 3-2 (gol), Antonio Silva 3-2 (ratare - a apărat Pau Lopez), Luis Henrique 4-2 (gol).

În tur: 1-2.

(+) AS Roma - AC Milan 2-1

Au marcat: Gianluca Mancini 12, Paulo Dybala 22, respectiv Matteo Gabbia 86.

Cartonaş roşu: Zeki Celik (AS Roma, 31).

În tur: 1-0. West Ham United - (+) Bayer Leverkusen 1-1

Au marcat: Michail Antonio 13, respectiv Jeremie Frimpong 89.

În tur: 0-2. Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în semifinale.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite