Niculescu, visul frumos s-a încheiat: Monica s-a luptat admirabil la Miami, dar a fost eliminată de un fost lider mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niculescu

La fel ca în 2018, Monica Niculescu (138 WTA) a părăsit Miami Open în turul III. Atunci, a fost învinsă de Sloane Stephens, care a şi câştigat, ulterior, trofeul, acum, a cedat în faţa unei jucătoare care, totuşi, nu mai e ce a fost.

Monica Niculescu a revenit pe teren, la 24 de ore după formidabilul meci pe care l-a câştigat în faţa lui Garbine Muguruza (17 WTA) în trei seturi.

Efortul fizic a lăsat însă urme şi, în faţa lui Caroline Wozniaki (13 WTA), sportiva de 31 de ani a început slab. Daneza a „rupt“ echilibrul la 1-1, s-a dus la 4-1 şi 5-2 şi, chiar dacă a irosit o minge de set la la 5-3, în final, s-a impus cu 6-4.

În setul doi, tot Wozniacki a început mai bine şi s-a distanţat la 2-0. Monica a egalat însă, 3-3, după care, deşi şi-a pierdut serviciul şi a fost condusă cu 5-3, a forţat, din nou, egalarea: 5-5! În următoarele două game-uri s-a mers pe serviciu, aşa că s-a ajuns la tiebreak.

Aici, Wozniacki s-a descurcat excelent şi a închis meciul după ce a luat tiebreak-ul cu 7-4, după ce, la un moment dat, a avut 6-0!

În optimi, Wozniacki o va întâlni pe Su-Wei Hsieh (27 WTA), care a eliminat-o pe Naomi Osaka (1 WTA).

După parcursul de la Miami, Niculescu va cădea un loc în clasamentul mondial până pe 139.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite