Interviu Nicolae Dică : „Vreau să arăt că nu sunt un fotbalist terminat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Dică va fi noul play-maker al celor de la CFR Cluj
Nicolae Dică va fi noul play-maker al celor de la CFR Cluj

Cei de la Catania au acceptat să-l împrumute pe fostul stelist la formaţia din Gruia pentru jumătate de an. Fotbalistul de 29 de ani spune că vrea să câştige eventul şi să ajungă la naţională. După experienţele nereuşite de la Catania şi Iraklis, Nicolae Dică revine în Liga I. Ardelenii l-au luat, deocamdată, doar pentru şase luni, însă au opţiunea de a-l transfera definitiv în vară.

„Adevărul": Cum te-au convins cei de la CFR?

Nicolae Dică: Ei mi-au spus din vara anului trecut că mă vor. Am încercat să semnez iarna trecută, însă nu s-a putut. Acum, important este că ne-am înţeles şi că am parafat actele.

Au durat foarte mult negocierile?

Fix zece secunde! Ei mi-au zis ce îmi oferă, eu am zis OK şi cam asta a fost tot.

Salariul ţi-l plătesc şi cei de la Cluj, şi italienii de la Catania?

Da, jumătate, jumătate, dar mă crezi că nu m-am gândit niciun moment la bani? Dacă era să ţin de bani, poate mă orientam spre alte campionate. Eu îmi doresc să fac performanţă şi ştiu că la CFR asta se urmăreşte. Pentru mine a contat foarte mult că oamenii de la Cluj mi-au arătat, şi nu o dată, că mă doresc mult la echipă.

Nu e un pas înapoi să te întorci în Liga I?

Poate aşa văd unii, însă pentru mine este foarte bine că am venit la un club unde pot să joc şi să dovedesc că nu sunt un fotbalist terminat! Am ambiţii mari, vreau să iau titlul cu CFR, dar şi Cupa României.

Vei fi antrenat iar de un italian. Eşti deja obişnuit după experienţa din Seria A...

(râde) Acum am învăţat şi limba şi pot să fac şi pe translatorul. Nu am apucat să vorbesc deloc cu Mister, însă sunt sigur că nu vor fi probleme. Cât de cât ştiu cum lucrează el şi cum lucrează italienii în general. Sunt foarte riguroşi. Profesionişti în adevăratul sens al cuvântului.

Te-ai gândit cum vor vedea suporterii stelişti trecerea ta la rivalii de la Cluj?

Nu, pentru că ciclul meu la Steaua s-a terminat atunci când am plecat. Am dat totul pentru Steaua, acum am să fac la fel şi la CFR.

Dar, te vei lupta şi cu Steaua pentru campionat.

Cu Steaua, Unirea, Dinamo şi tot aşa. Primele şapte, opt echipe au toate şanse la titlu. Nu este războiul meu personal cu Steaua. Este o bătălie a CFR-ului cu celelalte contracandidate.

Naţionala mai e un obiectiv pentru tine?

Niciodată nu mi-am pus problema că sunt prea bătrân pentru a fi convocat. Mereu voi aştepta un semn de la selecţioner. Acum, cel mai mult contează să fiu sănătos, să joc meci de meci şi să o fac cât mai bine pentru ca Răzvan Lucescu să aibă motive să apeleze la mine.

Urmează să-i ia locul argentinianului Sixto Peralta

Venirea lui Nicolae Dică în Gruia înseamnă despărţirea de unul dintre cei mai scumpi jucători din lotul lui Mandorlini.

Şefii clujenilor vor să renunţe la argentinianul Sixto Peralta, mai mereu accidentat şi cu un salariu fabulos, 370.000 de euro pe sezon. La CFR, Dică va fi, la fel ca în perioada în care juca la Steaua, omul de creaţie al echipei, un rol pe care l-a îndeplinit şi Trică în trecut.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite