Nevaccinatul Djokovici, exclus de americani: Anunțul oficial îl face KO pe Nole

0
Publicat:

În ultimii doi ani, turneul de la Australian Open a fost privat de un posibil meci Djokovici – Nadal. În 2022, a lipsit Nole, iar acum s-a accidentat Rafa. Din păcate, nici în următoarele luni, nu prea sunt șanse să vedem acest duel.

Novak Djokovici va continua să rateze turnee din cauza refuzului vaccinării împotriva COVID-19.
Novak Djokovici va continua să rateze turnee din cauza refuzului vaccinării împotriva COVID-19.

În primul rând, spaniolul de 36 de ani e indisponibil, aproape două luni, fiind accidentat. Așadar, Rafa va lipsi de la Dubai (27 februarie – 4 martie), unde Djokovici se află pe lista participanților. Ce-i drept, și Nole poate renunța la întrecerea din Emirate din motive medicale, după un Australian Open epuizant. După Dubai, cele mai importante întreceri din circuitul ATP sunt cele din SUA: Indian Wells (6-19 martie) și Miami (19 martie – 2 aprilie).

Dacă Nadal are, teoretic, șanse să ajungă la ele, în funcție de cum va evolua situația sa medicală, în schimb, Djokovici, la cum stau lucrurile în acest moment, va fi exclus de pe tablou. Din cauza aceluiași certificat de vaccinare, care lipsește în cazul său și care e cerut, la intrarea pe teritoriul Statelor Unite, de la cetățenii străini. Regula va rămâne în vigoare până pe 11 mai.

Ar fi frumos să vedem dacă putem ridica aceste restricții ceva mai devreme și să-l vedem pe Djokovici jucând la Indian Wells și Miami. N-ar fi normal să nu i se permită să participe la aceste turnee“, a spus Tommy Haas, directorul turneului de la Indian Wells. Cum însă normalitatea s-a pierdut în pandemie, probabil, Djokovici va rata cele două competiții americane. Ceea ce înseamnă că Nole și Rafa se pot intersecta abia la Monte Carlo (8-16 aprilie), turneu care va marca începerea sezonului de zgură.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite