Nemţii merg cu adidas până în 2020. Parteneriatul durează de peste 60 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ozil, Schweinsteiger şi Muller
Ozil, Schweinsteiger şi Muller

Unul dintre cele mai lungi şi mai de succes parteneriate din domeniul sportului continuă – Federaţia Germană de Fotbal (DFB) si adidas au anunţat oficial extinderea parteneriatului lor pe termen lung.

Presedintele DFB, Reinhard Grindel şi Herbert Hainer, CEO al adidas Group, au confirmat la Paris,că adidas va rămâne până în 2020 furnizorul tehnic oficial al celei mai mari federaţii sportive din lume.

În timpul parteneriatului lor de peste 60 de ani, DFB şi adidas au sărbatorit numeroase succese sportive, inclusiv Trofeul Campionatului Mondial şi trei titluri de campioana EURO pentru echipa masculină din Germania, precum şi două trofee la Campionatul Mondial şi opt titluri de campioana EURO pentru  echipa feminină. Ca parte a noului acord, adidas va continua să fie un partener dedicat şi de încredere nu numai pentru DFB, ci şi pentru asociaţiilor naţionale în vederea  dezvoltării în continuare a fotbalul în Germania, la toate nivelurile.

„Aşteaptăm cu nerăbdare continuarea colaborării noastre strânse şi de încredere cu DFB”, a declarat Herbert Hainer, CEO al adidas Group. „Suntem potriviţi împreună, DFB cu echipele sale naţionale şi noi, ca o companie internaţională de articole sportive, reprezentă excelent Germania  în întreaga lume. Noi reprezentăm tot ceea ce înseamnă emblema de calitate -fabricat în Germania-,  suntem inovativi şi livrăm calitate, suntem cosmopoliţi, multi-culturali şi aducem bucurie. Ca parte a strategiei noastre pe termen lung, vom creşte volumul de producţie din Germania şi intenţionăm să producem, de asemenea, tricourile DFB direct în piaţa din ţara noastră.”

„Acestea au fost cele mai transparente, cele mai exigente şi, în cele din urmă, cele mai de succes negocieri economice pentru DFB din istoria asociaţiei noastre. Sunt foarte încântat că am reuşit să extindem contractul cu adidas, partenerul nostru de zeci de ani. Ne putem baza pe adidas, care cunoaşte DFB şi ne susţine prin inovaţii, cum ar fi construcţia noii academii  DFB sau dezvoltarea în continuare a platformei fussball.de. Vom folosi banii pentru a dezvolta DFB şi pentru a face fotbalul german şi mai bun. Investiţiile noastre vor fi concentrate atât pe  fotbalul profesionist, cât şi pe activitatea desfăşurată la nivel de bază. Vom consolida, de asemenea, asociaţiile noastre naţionale şi vom îmbunătăţi, în special, programele de promovare a talentelor”, a declarat preşedintele DFB, Reinhard Grindel.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite