Mulţescu, declaraţie dură după plecarea de la Dinamo: Ce a spus despre jucători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multescu

Tehnicianul de 69 de ani şi-a anunţat demisia după eşecul din turul semifinalelor Cupei României, dar nu înfrângerea la limită cu Astra (0-1) l-a îndemnat să facă acest pas, ci nivelul catastrofal al lotului.

„Dinamo, condusă pe ultimul drum!“, a titrat, ieri, „Adevărul“, alături de fotografia lui Gheorghe Mulţescu (69 de ani). 

Între timp, situaţia echipei s-a agravat, determinându-l pe cel poreclit „SMURD“ să-şi dea demisia. Concret, Dinamo a ajuns la al 5-lea eşec la rând, în toate competiţiile, fiind învinsă şi în turul semifinalelor Cupei României, 0-1 cu Astra, în deplasare. Şi cum patru din aceste cinci înfrângeri la rând au venit cu Mulţescu pe bandă, acesta a părăsit „haita“, nedorind să-şi treacă în CV o eventuală retrogradare istorică, după play-out. 

„De jocul de vineri (n.r. - cu Astra, în play-out) nu mă mai întrebaţi pe mine, că eu o să-mi pun demisia pe cale amiabilă. Regret că n-am făcut ce aşteptau suporterii şi toată suflarea dinamovistă. Îmi pare rău şi îmi cer scuze că n-am putut să fac mai mult“, a spus Mulţescu, în interviul acordat, imedat după eşecul din cupă. Apoi, în dialog cu „Fanatik“, a lăsat de înţeles că actuala echipă a lui Dinamo e una fără perspective!

„Mie îmi reproşez că am fost prea credul… Am crezut că pot să fac mai mult decât s-a dovedit că am făcut… Şi crede-mă că am făcut tot ce am ştiut, tot ce am considerat că va fi benefic echipei. Iar jucătorilor… Ce să le reproşez eu jucătorilor? Atâta pot, săracii, au vrut, dar n-au putut. Recunosc că am avut aşteptări mai mari de la anumiţi jucători. Am fost sigur că pot să-i capacitez… Dar sunt şi ei într-un stres cumplit… sub o presiune imensă… Am clacat împreună, eu plec, ei rămân să salveze ce mai este de salvat“, a spus Mulţescu.

Ce a făcut Dinamo cu Mulţescu pe bancă

*Cupa României: Astra - Dinamo 1-0

*Liga I: Dinamo - Clinceni 1-3

*Liga I: CFR Cluj - Dinamo 1-0

*Liga I: Poli Iaşi - Dinamo 1-0

Debandadă pe banca roş-albilor, în acest sezon

Antrenor Data instalării Data plecării Meciuri adunate

Cosmin Contra 26.08.2020 03.12.2020 11

Ionel Gane 03.12.2020 16.03.2021 18

Gheorghe Mulţescu 16.03.2021 13.04.2021 4

Duşan Uhrin jr 13.04.2021 ? ?

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite