Mourinho are mândrie: "Decât să ajung în Liga Europa, mai bine să fiu eliminat. La Bucureşti nu ne convine egalul"
0Londonezii au remizat în ultima etapă de campionat, 1-1 pe terenul lui Tottenham, şi sosesc la Bucureşti cu gândul de a recupera punctele pierdute în Liga Campionilor, contra celor de la Basel.
Chelsea n-are nici pe departe începutul de sezon furibund la care s-a aşteptat patronul Roman Abramovici atunci când l-a readus la echipă pe Jose Mourinho, antrenorul plătit cu 15,4 milioane de euro pe an. Chiar şi aşa însă, londonezii se menţin pe podiumul din Premier League, după şase etape fiind pe locul trei, în urma lui Arsenal şi Tottenham, iar în ultima etapă au smuls un egal pe terenul actualei echipe a lui Vlad Chiricheş. Românul a privit însă meciul de bancă, nefiind utilizat nici măcar un minut, fapt care i-a amânat debutul în campionat.
Mourinho a mizat pe formula Cech – Ivanovici, Luiz, Terry, A.Cole – Lampard, Obi Mikel (46 Mata) – Hazard (69 Schurrle), Ramires, Oscar (82 Azpilicueta) – Torres şi a fost nevoit să joace ultimele zece minute în inferioritate, după ce Fernando Torres a fost eliminat pentru două galbene. La primul, el l-a zgâriat pe faţă pe Vertonghen, dar la cel de-al doilea a fost sancţionat gratuit, reluările tv dovedind că nu şi-a lovit adversarul cu cotul aşa cum a socotit arbitrul.
Terry a dat golul egalului
Bucuros că n-a pierdut, Jose Mourinho l-a evidenţiat pe John Terry, autorul golului (582 de meciuri şi 56 de goluri pentru Chelsea) şi a declarat că obiectivul acestei săptămâni este ca echipa sa să bată la Bucureşti. „Ca să te califici din grupă poţi face două greşeli. Noi am făcut deja una (n.r. Chelsea – Basel 1-2), însă nu ne-o permitem pe a doua în meciul imediat următor, pentru că nu se ştie ce se va mai întâmpla până la final. Mergem în România să batem Steaua, nu ne convine egalul. Nu vreau să ajung în Europa League cu o echipă de Liga Campionilor. E o chestiune de mândrie. Nu înţeleg de ce locul trei merge în Europa League. Mai bine am fi eliminaţi”, a declarat portughezul.
Chelsea a fost ultima dată la Bucureşti în luna martie, când a pierdut în faţa Stelei cu 1-0. Din punct de vedere al lotului echipa e destul de mult schimbată, plecând şapte jucători şi venind alţi opt, plus modificarea de pe banca tehnică unde Jose Mourinho i-a luat locul lui Rafa Benitez. De la Chelsea au plecat Oriol, Malouda, Ferreira, Moses, Benayoun, Turnbull şi Marin şi în locul lor au venit Essien, William, Eto o, Schurrle, De Bruyne, Van Ginkel, Schwarzer şi Kalas. Cu excepţia ultimului, toţi se află pe lista UEFA şi pot juca împotriva Stelei.Delegaţia oficială a lui Chelsea va ajunge azi, în jurul orei 15.20 la Bucureşti.
10 goluri în 8 meciuri a marcat Chelsea în acest nou mandat al lui Mourinho