Mircea Lucescu, martorul unei alerte de raid aerian în mijlocul unui meci de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Lucescu poate spune acum că a văzut tot ce se putea pe terenul de fotbal. Antrenorul român a avut emoții la meciul disputat duminică seară împotrivat celor de la Ruh Liov. "Fotbal în vreme de război", a transmis celebrul antrenor român. 

Mircea Lucescu, martorul unei alerte de raid aerian în mijlocul unui meci de fotbal  FOTO EPA EFE
Mircea Lucescu, martorul unei alerte de raid aerian în mijlocul unui meci de fotbal FOTO EPA EFE

Partida dintre Dinamo Kiev și Ruh Liov a fost întreruptă în minutul 80 din cauza unei alerte de raid aerian. În acel moment formația antrenată de Mircea Lucescu conducea cu scorul de 2-0.

Mircea Lucescu a povestit ce s-a întâmplat după anunțarea alertei de raid aerian. El a transmis că arbitrul a trimis echipele la cabine și luminile de pe stadion au fost stinse. Jucătorii săi au fost îngrijorați pentru familiile lor. 

„Toată lumea trebuie să se adăpostească. E destul de straniu. Te retragi de pe teren, te adăpostești în cabine și acolo stai, te uiți unul la altul, nu știi ce se întâmplă, jucătorii se uită pe telefoane, comunică cu părinții sau cu rudele din alte regiuni ale Ucrainei, se informează ce se întâmplă și-acolo. Bine că s-a terminat fără niciun fel de altă consecință!”, a declarat Mircea Lucescu la Digi24.

Lucescu a spus că sportivii au fost instruiți cu privire la regulile pe care trebuie să le urmeze în caz de urgență. De regulă, arbitrul decide când se oprește și reia partida. De asemenea, tot staff-ul semnează niște documente potrivit cărora este de acord să reia partida. 

„Imediat, ieșim de pe teren, arbitrul decide acest lucru, iar când reintrăm pe teren, suntem obligați să semnăm niște documente că suntem de acord ca meciul să se reia. Am semnat și acest document”, a adăugat antrenorul român. 

Meciul a fost reluat după aproximativ o oră. Dinamo Kiev s-a impus cu scorul de 3-0. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite