Marius Lăcătuş intervine în conflictul dintre Reghecampf şi Iordănescu: "Nea Puiu are voie să vorbească, e o legendă"
0Fostul antrenor al Stelei îl sfătuieşte pe Laurenţiu Reghecampf să nu mai intre în dispute cu oameni care au făcut istorie pentru clubul din Ghencea.
Marius Lăcătuş crede că Reghe a greşit răspunzându-i în public lui Iordănescu: "Dacă nici Anghel Iordanescu nu îşi poate spune părerea despre fotbal în general, atunci nu ştiu cine şi-o poate spune. Nu cred că trebuia să-l deranjeze asta pe Laurenţiu Reghecampf. Am fost şi în interior şi pot spune că sunt momente când îţi vine să reacţionezi la criticile de la televizor. Dacă nici rezultate sau jocul nu merg, ele te irită. Important este să te concentrezi pe ce ai de făcut şi dacă ţii neapărat să le raspunzi o poţi face separat la telefon, nu public", a spus Lăcătuş la Radio GSP.
Lăcătuş i-a mai transmis ceva lui Laurenţiu Reghecampf:
“Să se concentreze pe ce are de făcut împreună cu colegii lui şi să lase în pace lumea care îşi spune părerea despre Steaua, mai ales dacă aceste persoane au făcut istorie la acest club. Modul în care ei au antrenat a fost unul mereu pozitiv, iar rezultatele s-au vazut.”
"Când antrenam eu Steaua, ştiam că acei oameni care criticau la televizor au avut mari performanţe. Aveam dialog cu ei, le ceream sfaturi, iar dacă era cazul le răspundeam, dar niciodată public şi niciodată nu aş fi jignit legendele Stelei”