Lovitură neaşteptată! Simona Halep nu mai poate deveni numărul 1 mondial înainte de Wimbledon. Ce s-a întâmplat azi noapte cu jucătoarea noastră
0Simona Halep se află pe locul doi în lume, după parcursul foarte bun pe care l-a avut pe zgură în 2017, dar ea nu mai poate deveni lider mondial cât de curând.
Conform ponturisipariuri.com, Simona Halep s-a retras de pe lista turneului de tip Premier de la Birmingham (Marea Britanie, iarbă), care debutează luni, 19 iunie.
Astfel, jucătoarea noastră nu va evolua în vreo competiţie pregătitoare Grand Slam-ului de la Wimbledon (3-15 iulie), dacă nu se va razgândi ulterior şi va dori să participe, prin intermediul unui Wild Card, la Eastbourne (Premier, Marea Britanie), în săptămâna premergătoare celui de-al 3-lea turneu major din sezon.
Pe lista pentru tabloul principal a mai rămas o româncă, Monica Niculescu (locul 50 WTA), dar şi participarea ei este incertă, după ce s-a retras în prealabil de la Nottingham.
În plus, după ce şi Karolina Pliskova a declarat forfait din cadrul competiţiei britanice,Angelique Kerber este sigură de rămânerea în fruntea ierarhiei mondiale, în mod oficial, până pe data de 16 iulie cel puţin.
La nici o săptămână de la finala de la Roland Garros, Simona Halep a surclasat-o pe Jelena Ostapenko