Liţă Dumitru se gândeşte la promovare
0Fostul mare internaţional Liţă Dumitru e mulţumit de ultimele achiziţii făcute de Concordia Chiajna şi spune că acum poate să se gândească la atingerea obiectivului fixat de conducerea clubului, încă dinainte de instalarea sa pe banca tehnică, adică promovarea în prima ligă.
"Au sosit nişte băieţi buni. Cred că acum pot spune că am un lot competitiv, cu concurenţă pe posturi, necesară pentru a putea să ne îndeplinim obiectivul pe care conducerea l-a fixat înainte de a veni eu aici. I-am adus pe Buhăescu, Arthur Pătraş, Florentin Dumitru, Damaschin, portarul Savu şi o să mai vină doi-trei jucători. Diouf e un copil de 24 de ani, un băiat care a jucat în prima ligă din Portugalia şi cred că îl legitimăm", a spus Dumitru pentru liga2.ro.
Singura nemulţumire a tehnicianului rămâne stagiul de pregătire din Antalya, ratat din start, deoarece nu a avut la dispoziţie decât zece din componenţii actuali ai lotului. "Cantonamentul din Antalya nu prea a fost util pentru faptul că am mers zece inşi şi am avut patru meciuri. Ce puteai să faci? Dar dacă aşa au decurs lucrurile şi a trebuit să plecăm, au acumulat doar cei opt care sunt ai noştri", a precizat Liţă Dumitru.