Ionel Ganea a ajuns la trei victorii din trei pe banca celor de la FC Voluntari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Voluntari a câştigat cu scorul 2-1 partida jucată în deplasare, contra Concordiei Chiajna, şi a ajuns la trei victorii din trei meciuri de la numirea lui Ionel Ganea pe banca tehnică şi a lui Dumitru Dragomir ca preşedinte de onoare.

"Eu cred că este o victorie meritată, nu are nimeni ce să ne reproşeze. Ţin să-mi felicit jucătorii pentru felul în care au înţeles că trebuie să ne sacrificăm şi să avem o constanţă în jocuri. Menirea mea e să ţin jucătorii cât mai concentraţi la fiecare meci. O echipă care câştigă şi merge bine, nu poţi s-o schimbi. Fiecare jucător are concurenţă pe posturi şi care nu dă randament aşa cum îmi doresc eu, stă pe bancă. Indiferent de deciziile arbitrilor, eu nu pot să-mi permit să le comentez, deoarece nu sunt specialist. Las specialiştii să-şi facă treaba”, a declarat Ganea, citat de ProSport. ”Jucătorii pe care îi am sub comandă sunt nişte jucători tineri, de calitate, de viitor. Câţiva sunt chiar de echipa naţională. Chiar dacă suntem o echipă mică, sunt jucători care au demonstrat că au calităţi foarte bune şi ei trebuie să profite de acest lucru. Domnul Iordănescu deja şi-a creionat un lot, dar eu am câţiva jucători aici despre care eu spun că în viitorul apropiat o să-i vedem la echipa naţională”, a mai spus Ganea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite