INTERVIU Bogdan Stelea, dezvăluiri din spatele ușilor închise. Secretul „Generației de Aur“
0În vară se împlinesc 30 de ani de la victoria contra Columbiei, 3-1, triumf care deschidea României drumul către cel mai mare succes din istorie: „sferturile” World Cup 1994. Portarul din acea partidă, Bogdan Stelea (56 de ani), povestește în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“ cum au trecut „tricolorii” peste frica dinaintea întâlnirii cu favoriții sud-americani, cum l-au călit golurile încasate de la Hagi la antrenamente, dar și ce aveau el și colegii săi în plus față de cei de astăzi. Să-i ascultăm povestea lui „Arnold”, unul dintre cei trei jucători ai naționalei prezenți la cinci turnee finale. Mai ales că astăzi, 1 martie, debutează ca actor în filmul „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”, peliculă de colecție care începe să ruleze în cinematografele din toată țara.
„Weekend Adevărul“: A existat un moment pe teren care ți-a schimbat și cariera, și viața?
Bogdan Stelea: Da. Cred că acest moment a fost la un meci Dinamo - Steaua în 1987. Eu eram rezervă. În timpul meciului a fost eliminat Moraru și l-am înlocuit cu vreo 20 de minute înainte să se termine meciul. Scorul era 0-0 când am intrat. Și, la ultima fază, Hagi venea din mijlocul terenului singur, spre mine. A vrut să mă dribleze și am reușit să-i apăr mingea. Meciul s-a terminat 0-0 și cred că acela a fost momentul când oamenii au început să mă ia în serios. Au văzut că pot să fac anumite lucruri. Și, de atunci, am început să cresc și să evoluez.
Când a fost prima întâlnire cu fotbalul?
Am început să joc, ca mulți din generația mea, în curtea școlii, pe maidan.
17 ani a apărat „Arnold“ Stelea poarta echipei naționale, între 1988 și 2005, timp în care a acumulat 91 de meciuri.
De ce portar?
Cred că, deși jucam și pe teren, nu în mod organizat, ci cu prietenii, de la început m-am identificat cu acest post. Eu eram o fire mai exaltată și îmi plăcea să mă arunc, să sar. Am fost un copil foarte activ. Am văzut că așa pot să fac lucruri deosebite. Nu oricine sare, cade, se rostogolește, și asta îmi plăcea foarte mult. Mi-a plăcut și de Vasile Iordache, care era portar la Steaua. Iar de când am început să joc la Dinamo, am rămas doar în poartă.
Nu aveau nici jumătate din resursele echipelor de afară
Cu experiența de acum, dacă ar fi să o iei de la început, ai schimba poziția în echipă?
Nu cred... Deși aș fi putut să trăiesc și altă postură pe teren, dacă m-ar fi atras mai mult decât portar. Am avut calități și probabil că aș fi învățat multe lucruri diferite. Dar așa a fost să fie. Poate că, din multe puncte de vedere, știind acum mai multe, m-aș fi antrenat altfel și aș fi reușit să fiu și mai bun. Sau să nu fac anumite greșeli. Și când spun să mă antrenez altfel, mă refer la calitativ și la începuturi, încă de când eram copil. Pe de altă parte, chiar dacă noi, la acea vreme în comunism – un aspect care se va vedea și în film –, nu aveam nici cea mai mică idee de ce însemnau astfel de antrenamente și la ce nivel și nu avem nici jumătate din resursele de care dispuneau echipele din afară, am reușit să facem performanță. Însă asta s-a întâmplat pentru că ne doream foarte mult, munceam toți enorm și, în proporție de 90-95%, fotbalul era viața noastră. Era o dedicare totală, trăiam să ne antrenăm și să jucăm. La asta ne era mintea tot timpul.
Cu vârsta, a învățat să fie mai echilibrat
Ce vor afla suporterii și iubitorii fotbalului despre tine din film?
Probabil faptul că, chiar dacă nu o arătam și nu am arătat-o niciodată, eram destul de afectat dacă pierdeam meciurile. E vorba despre trăiri pe care le ai și nu ai timp și nici nu e în regulă să le arăți în momentul în care ești pe teren.
Cum a fost rememorarea acelor vremuri, cu ocazia filmărilor?
A fost o plăcere să îmi aduc aminte. În primul rând pentru că am putut să mă deschid, legat de ce spuneam înainte, și să spun de ce s-au întâmplat anumite lucruri și ce am trăit atunci. A fost o ocazie de a transmite oamenilor nu doar despre ceea ce au văzut în fața televizoarelor și pe stadioane. Ci și ceea ce am trăit. Din punctul acesta de vedere a fost ca o ușurare, pentru că am vorbit despre ce am simțit, cu sinceritate.
Tărie de caracter și disciplină
Ce ingrediente au făcut posibile asemenea performanțe în fotbal ale jucătorilor din Generația de Aur atunci și lipsesc astăzi?
Pasiunea! Noi, în afară de faptul că făceam performanță și ne doream să jucăm la un anumit nivel, să ne realizăm și ca oameni, și din punct de vedere material, eram foarte pasionați. Se vedea din felul în care ne antrenam și din tot ce făceam. Și inclusiv de cum ne comportam când trebuia să venim să jucăm pentru echipa națională. Și eu, și toți colegii mei am jucat de multe ori cu probleme fizice serioase și o făceam cu multă implicare. Nu spun că astăzi nu o fac, cred că pasiune au și colegii de azi, dar cred că noi de mici am fost antrenați într-un anume fel, foarte dur, și asta ne-a dat și o anumită tărie de caracter, dar și disciplină. Ne-au ajutat foarte mult în momentele de cumpănă, în momentele grele.
5 turnee finale a bifat în carieră Bogdan Stelea: Campionatele Mondiale din 1990, 1994 și 1998 și Europenele din 1996 și 2000.
Cum a fost ziua meciului România - Columbia în SUA 1994?
Ne era frică de acel meci. Era și primul, cu el debuta Campionatul Mondial. Și jucam și cu o țară favorită. Eram foarte încărcați. Inclusiv eu, deși nu știam că voi juca. În dimineața meciului am aflat. M-a chemat Puiu Iordănescu și mi-a spus că voi fi titular. Da, eram tot timpul pregătit pentru orice, dar în momentul în care îți spune că o să joci, începi să ai emoții. Și trebuie să știi să le gestionezi. În general, presiunea e foarte mare, dar mai ales atunci... A fost mult până am ajuns la meci. Singurul lucru pe care mi-l doream era să ajung la un anumit moment de liniște, atunci când începe efectiv partida. Și astfel să evaluez corect orice situație care îmi apare. Și când a început meciul, am simțit dintr-odată că am liniștea aceea. Iar restul a venit de la sine, chiar și în câteva momente dificile, când am apărat câteva mingi grele.
Golurile lui Hagi, calculate
Legat de golul lui Hagi, spuneai în documentar că a fost o capodoperă.
Da, așa e. Nu am mai văzut la nimeni să lovească mingea așa, în toată cariera mea. Portarul Columbiei, Oscar Cordoba, nu avea cum să înțeleagă acel șut. Eu, da, pentru că am luat astfel de goluri la antrenamente. Ce a reușit Hagi la meciul cu Columbia nu a fost o întâmplare. El făcea asta frecvent și inclusiv la Galatasaray a dat astfel de goluri, de la o așa distanță. Erau foarte bine calculate. Dacă Oscar Cordoba s-ar fi antrenat cu el, ar fi știut.
De ce le-ai recomanda spectatorilor de toate vârstele să vină la cinema pentru a vedea acest film, începând din 1 martie?
Pentru că, în primul rând, au posibilitatea să vadă tot ceea ce a fost în spatele ușilor închise și pot cuprinde întreg ansamblul de lucruri pe care fotbaliștii și sportivii de performanță le fac pentru a ajunge într-un anume moment să fie bine. Indiferent de ce se întâmplă cu ei. Oamenii nu au de unde să știe ce e cu tine înainte de un meci. Că ai o problemă fizică sau că te doare ceva, că ai probleme acasă... Ei vor să vadă spectacol, vor să câștigi, iar tu trebuie să fii bine la momentul respectiv. Iar din punctul acesta de vedere or să afle cam cum gestionezi lucrurile emoțional, psihic, să fii în regulă, chiar dacă nu ești perfect din punct de vedere fizic. Dincolo de asta, poate fi și va fi un film motivant pentru cei care își doresc să facă performanță.
A jucat la cei trei granzi
Bogdan Stelea este unul dintre puținii jucători care au evoluat pentru Dinamo, Steaua și Rapid. Cu primele două formații a câștigat titlul și Cupa României în câte două rânduri, iar în tricoul giuleștenilor a luat o dată Cupa. A mai jucat la Poli Iași, Mallorca, Standard Liège, Samsunspor, Salamanca, Oțelul, Unirea Urziceni și FC Brașov.
România la World Cup SUA 1994
Grupă: 3-1 cu Columbia, 1-4 cu Elveția, 1-0 cu SUA
Optimi: 3-2 cu Argentina
Sferturi: 2-2 (4-5 la lovituri de departajare) cu Suedia
Se încarcă comentariile...
