Întâlnirea titanilor. David Popovici, alături de actorul Sebastian Stan: „Dacă mă antrenez destul, poate prind și eu un rol”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Popovici a postat astăzi pe Facebook o fotografie în care apare alături de iubita sa, Taisia Nițuleasa, și actorul Sebastian Stan, de origine română, proaspăt câștigător al Globului de Aur și nominalizat la Premiile Oscar 2025.

David, Taisia și Sebastian Stan. Foto Facebook David Popovici
David, Taisia și Sebastian Stan. Foto Facebook David Popovici

Campionul la înot a povestit cu umor ce i-a transmis actorul. “Made in România. Da, Sebastian Stan e la fel de cool şi în realitate. Cică dacă mă antrenez destul, poate prind şi eu un rol în următorul film Marvel”, a scris David Popovici pe Facebook. Actorul este ”Soldatul iernii” în seria Avengers, unde joacă alături de Scarlett Johansson, Chris Evans sau Chris Hemsworth.

Sebastian Stan, câștigător al Globului de Aur

Actorul american de origine română Sebastian Stan, în vârstă de 42 de ani, a fost nominalizat ieri la Premiile Oscar 2025, la categoria „Cel mai bun actor în rol principal” pentru interpretarea lui Donald Trump din filmul „The Apprentice”. În această lună, el a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”, având un mesaj în limba română pe podiumul de premiere.

David Popovici este un alt conațional cu care ne mândrim. În vârstă de 20 de ani, campionul european şi mondial la înot a devenit în vara anului trecut și campion olimpic, câştigând aurul la 200 metri liber şi bronzul la 100 metri liber, la Paris.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite