INFOGRAFIE Şansa Simonei: s-o alerge pe Serena. „Williams trebuie plimbată, poate fi o pradă uşoară“, crede Ion Ţiriac. Motive să sperăm la un succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep caută prima victorie a carierei în faţa Serenei Williams, meci care se dispută miercuri. Românca priveşte partida cu serenitate, pe principiul „nimic de pierdut, totul de câştigat”.

„Derbyul” Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor propune miercuri o partidă de zile mari, Simona Halep versus Serena Williams. E cea de-a patra confruntare între jucătoarele de 23, respectiv 33 de ani.

Serena e „un munte” de victorii, de titluri şi de bani, dar timpul nu mai e de partea ei. Cu 10 ani şi-o zi în plus pe buletin faţă de Simona Halep, americanca şi-a pierdut ritmul succeselor înlănţuite, lăsând loc pentru speculaţiile legate de o eventuală retragere în 2015. Chiar şi-aşa oscilantă, Serena a mai pus în vitrină 6 trofee în acest sezon, printre care şi Grand Slamul american, şi e marea favorită a întâlnirii de miercuri, care începe imediat după ce se încheie un joc de dublu, programat la ora 08.30.

5 motive să sperăm

Învinsă în precedentele trei dispute, Simona Halep vine totuşi cu argumente în plus pentru meciul de miercuri dimineaţă cu Serena Williams.
1.Fizic, stă mai bine. Şi Serena, şi Simona, s-au lovit de probleme medicale în ultimele luni, însă românca pare a fi într-o formă mai bună la Turneul Campioanelor de la Singapore. Halep a spus după meciul cu Bouchard că era pregătită pentru un meci „cu prelungiri”, ceea ce înseamnă că are încredere mare în capacitatea sa fizică. Şi o altă afirmaţie a Simonei: „Contra Serenei, sunt dispusă să alerg după fiecare minge!”. Este Serena capabilă sau motivată să facă acelaşi lucru? Nu!

2. Arma ei - punctele lungi. În faţa unei jucătoare ca Serena, care serveşte ca„din tun” şi caută mereu să scurteze punctele, Halep are o singură variantă de succes: să prelungească schimburile de mingi pe cât posibil şi să o alerge pe Williams din colţ în colţ. O zice Ion Ţiriac: „Serena trebuie plimbată. Dacă o mişti pe teren şi nu îţi rupe punctul, poate să fie o pradă uşoară”. Şi o ştie şi Halep: „Mă aştept la multe lovituri direct câştigătoare de la Serena, trebuie să mă lupt pentru fiecare punct!”.  

3. A câştigat experienţă şi valoare. Faţă de meciurile pierdute în faţa autoritarului lider al tenisului feminin, Simona Halep vine cu atuuri în plus: mai multă experienţă la nivel de top şi, mai ales, evidente îmbunătăţiri în jocul ei, de la serviciu şi până la lovitura de dreapta. Pe când jocul Serenei e acelaşi: extrem de valoros, dar neschimbat.

4. Priveşte meciul cu serenitate. Conştientă de superioritatea Serenei, Simona intenţionează să mizeze pe ce ştie ea mai bine: „Vreau să-mi fac jocul, să fiu agresivă şi să mă bucur de acest meci. Bineînţeles că este cea mai bună jucătoare din lume şi nu am nimic de pierdut”. E clar că o Simona serenă are mai multe şanse decât o Halep crispată.

5. Fără presiunea rezultatului. La adăpostul mental al categoricului succes cu Bouchard, Halep are mai multe variante de calificare în semifinalele de la Singapore: fie o victorie cu Serena, fie una cu Ana Ivanovici în ultimul meci, fie două eşecuri „strânse”. În ultima variantă însă, depinde şi de jocul rezultatelor.

image
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite