HC Zalău întâlneşte pe Metz în drumul către finala Cupei EHF
0
Calificată fără emoţii în semifinalele Cupei EHF după „dubla“ cu Itxako, HC Zalău va da piept cu franţuzoaicele de la Metz pentru a ajunge în finala celei de-a treia competiţii europene ca valoare în handbalul feminin.
Jucătoarele lui HC Zalău au privit la televizor revirimentul lui Metz în faţa lui Astrakhanochka din Rusia. Învinse în manşa tur, în deplasare, cu scorul de 26-19, franţuzoaicele au măturat pe jos cu echipa rusă în meciul retur desfăşurat în Franţa şi încheiat cu o victorie clară, scor 33-19. În urma acestui succes, Metz s-a calificat în semifinale, urmând să întâlnească echipa pregătită de Gheorghe Tadici, HC Zalău.
Semifinalele vor avea loc pe 6 şi 7 aprilie, respectiv 13 şi 14 aprilie. Zalăul va juca manşa tur în Franţa, urmând să dispute în faţa propriilor suporteri returul cu Metz.