Halep s-a calificat în semifinalele BRD Bucharest Open: „N-a fost deloc uşor!“
0Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-4, 6-2, pe Danka Kovinici din Muntenegru, locul 56 WTA şi cap de serie numărul 6, calificându-se în semifinalele turneului BRD Bucharest Open, pe care l-a câştigat în anul 2014.
Halep a reuşit cel mai bun meci al ei de la acest turneu, găzduit de Arenele BNR. Ea va evolua cu americanca Vania King, locul 144 WTA, care a depăşit-o, tot vineri, cu scorul de 6-3, 6-1, pe franţuzoaica Pauline Parmentier, locul 74 WTA. King şi Halep s-au mai întâlnit de două ori până în prezent, împărţindu-şi victoriile: 7-6 (5), 6-1, pentru americancă, în calificări la Toronto, în 2010, şi 6-1, 6-1, pentru româncă, anul acesta, la Indian Wells, în turul I.
Semifinalele sunt programate sâmbătă, de la ora 17.00. În primul meci, germana Laura Siegemund, locul 43 WTA şi cap de serie numărul 4, va evolua cu letona Anastasija Sevastova, locul 66 WTA şi cap de serie numărul 7. Calificarea în penultimul act este recompensată la turneul de la Bucureşti cu un premiu de 11.300 de dolari şi cu 110 puncte WTA.
"Nu a fost un meci uşor, ştiam că joacă bine, mă bucur că am reuşit să câştig şi am ajuns din nou în semifinale. Jucătoarele din Top 5 sunt mai puternice, poate nu greşesc atât, poate sunt mai concentrate. Fiecare meci este foarte greu, nu seamănă unul cu altul, dar toate luptăm", a declarat Halep la finalul meciului, citată de News.ro. Halep a vorbit şi despre adversara din semifinale, americanca Vania King: "Va fi un meci diferit, o zi diferită. Am jucat, dar pe hard. Joacă rapid, inteligent, sper să lupt şi să câştig meciul".