Halep a primit complimente pentru echipamentul de la US Open: Ce a spus despre rochia ei FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep (13 WTA) a folosit un nou echipament primit din partea sponsorului ei tehnic, Nike, cu ocazia debutului la US Open 2021.

Simona Halep a făcut un prim meci satisfăcător, la New York, trecând de o adversară în mare formă, Camila Giorgi (36 WTA), după cum „Adevărul“ a scris aici.

Exceptând finalul partidei, în care şi-a pierdut serviciul de două ori şi a irosit două mingi de meci, „Simo“ a practicat un tenis solid. Şi, dincolo de prestaţie ei sportivă, a fost felicitată la interviul de după meci, la Eurosport, pentru echipamentul ei. 

Halep a fost întrebată dacă a ales această rochie pentru că e de culoare galbenă. „Nu. E din noua colecţie Nike. Dar îmi place mult, fiindcă are această culoare, la fel ca steagul României“, a spus constănţeanca de 29 de ani.

Ce a spus Halep despre victoria cu Giorgi?

*Sunt foarte mulţumită cu această victorie. Ea a jucat foarte bine, venea după o serie de partide reuşite, a luat titlul, la Montreal. Am avut şi astăzi probleme fizice, dar mă bucur că am trecut testul. Lucrez mult la serviciul meu şi am încredere, atunci când servesc bine. 

Halep
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite