Gol, de la Goian
Tricolorii s-au impus aseară în premieră în faţa batavilor şi, în proporţie de 95%, sunt calificaţi la EURO 2008. Victoria era varianta ideală. Ne-am fi mulţumit însă şi cu un egal,
Tricolorii s-au impus aseară în premieră în faţa batavilor şi, în proporţie de 95%, sunt calificaţi la EURO 2008.
Victoria era varianta ideală. Ne-am fi mulţumit însă şi cu un egal, care ar fi fost pe placul olandezilor. N-ar fi fost chiar rău nici dacă pierdeam. Am evoluat ultradefensiv, dar am câştigat până la urmă. Trei puncte, echivalente cu o calificare pe care o aşteptam de opt ani.
Constanţa
Startul partidei a fost clar influenţat de starea vremii. Vântul puternic, care a bătut spre poarta lui Stekelenburg, a încurcat ambele formaţii. Olandezii au fost primii care au luat apoi iniţiativa, prin Seedorf, care a executat bine o lovitură liberă respinsă însă de apărarea noastră. Jocul a continuat în aceiaşi parametri. De partea noastră - entuziasmul, de partea lor - ocaziile.
Acelaşi Seedorf ('28), dar şi Van Nistelrooy ('34) l-au evidenţiat pe Lobonţ, care şi aseară a fost admirabil. Presiunea batavilor, accentuată la mijlocul primei reprize, aproape că i-a năucit pe tricolori. Inexplicabil, ai noştri n-au reuşit să găsească antidotul paselor excelente ale olandezilor nici în startul reprizei a doua.
Cum în viaţă ai nevoie şi de şansă, aceasta ne-a surâs în minutul 72, când lovitura liberă executată de Chivu a fost excelent reluată de Codrea cu capul, portarul batavilor a scos, dar Goian, tot Goe!, pe fază a aruncat tribunele în aer. Şi, tot acelaşi Goian a pus piciorul providenţial în ultimul minut la o minge aruncată cu disperare spre careul nostru care s-a izbit de bară şi nu a vrut să ne strice seara.
România a învins şi, după opt ani va fi, mai mult ca sigur, la un nou turneu final.





















































