Gloria Bistriţa – CS Turnu Severin 0-0 şi Rapid – Universitatea Cluj 1-4. Toate cele patru echipe vor juca la anul la matineu
0
Într-o seară în care capul de afiş a fost ţinut de condamnarea la închisoare a lui Gigi Becali, etapa a 32-a din Liga 1 şi-a consumat încă două episoade fără miză, în contextul în care toate cele patru echipe care au jucat în aceast seară vor juca la anul în Liga a 2-a.
CS Turnu Severin şi Gloria Bistriţa au jucat mai mult cu gândul la vacanţă în runda 32-a, fiind protagonistele unui meci anost încheiat cu scor alb, care mai contează doar pentru statistici. Atât Gloria, cât şi echipa olteană vor juca anul viitor la matineu.
În celălalt meci al serii, Universitatea Cluj a obţinut o victorie inutilă pe terenul Rapidului, scor 4-1. Descumpăniţi din cauză că echipa nu a primit licenţa pentru sezonul viitor, puştii Rapidului au fost total demotivaţi, facilitând succesul clujenilor. Cu punctele câştigate în această seară, Universitatea Cluj s-ar fi salvat la retrogradare dacă cei din comisiile FRF şi LPF nu ar fi luat decizia ca echipa “şepcilor roşii” să nu primească licenţa pentru sezonul viitor.
Janos Szekely (7 şi 82), Apostu (33) şi Muzac cu un eurogol (36) au semnat victoria Universităţii Cluj. Pentru Rapid a marcat Andrei Ciolacu în minutul 12.