Gigi Becali, alt eşec teribil în instanţă: FCSB a pierdut palmaresul din perioada 1947-1998

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Becali

Clubul Sportiv al Armatei continuă să câştige cam toate procesele cu formaţia patronată de latifundiarul din Pipera. Iar tradiţia victoriilor obţinute a continuat, anunţul fiind făcut, astăzi, de suporterii stelişti.

CSA Steaua dezmembrează FCSB bucată cu bucată! Tribunalul Bucureşti a anunţat că palmaresul din perioada 1947 - 1998 aparţine echipei Armatei. Vorbim despre o perioadă în care au fost cucerite 19 titluri, 19 Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei şi patru Supercupe ale României.

Clubul patronat de Gigi Becali a contestat decizia, însă a pierdut şi la Curtea de Apel Bucureşti, după cum au anunţat suporterii stelişti, astăzi, pe pagina de Facebook a Asociaţiei Steliştilor 1947.

Decizia nu e definitivă şi poate fi atacată de FCSB, în decurs de 30 de zile, însă are caracter executoriu.

Astfel, momentan, FCSB rămâne cu palmaresul din perioada 1998-2003, când AFC Steaua s-a deprins de Armată, plus cu palmaresul realizat din 2003 până acum. Ceea ce înseamnă că echipa lui Becali se poate lăuda cu cinci titluri, trei Cupe ale României, două Supercupe ale României şi două Cupe ale Ligii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite