Gică Hagi a lămurit misterul golului aiuritor primit de Farul. „E vina mea, Trebuia să tac!” VIDEO
0Farul a învins-o la limită pe Urartu, 3-2, în manșa întâi a turului secund din preliminariile Conference League. „Marinarii” au fost conduși în două rânduri, însă au reușit să egaleze în minutele de prelungire ale primei reprize și să dea lovitura în minutul 90+4.
Unul dintre golurile primite de campioană a fost cel puțin bizar. Zotko a înscris nestingherit dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri după ce apărarea constănțenilor nu a făcut zid. Misterul a fost deslușit chiar de antrenorul Gică Hagi, care a recunoscut că el i-a transmis portarului Mihai Aioani să nu își așeze un zid în față: ”E vina mea, eu i-am zis. Noi doi suntem vinovați. El trebuia să apere și eu trebuia să tac din gură”.
Antrenorul campioanei a completat: „Suntem o echipă imprevizibilă, care vrea să joace fotbal. Am făcut lucrurile foarte bine, cât puteam să facem. Defensiv am suferit, așa cum s-a întâmplat cu Sheriff. Defensiv trebuie să jucăm mult mai bine. Până la urmă am câștigat, așa cum am câștigat și campionatul, am întors rezultatul.
Ne așteaptă un meci greu la ei, dar mergem să facem un meci mare. Noi la Farul creștem, știm că avem un lot bun. E atipic pentru noi să jucăm din trei în trei zile, ne adaptăm. Încercăm să facem față pe ambele fronturi. În Europa, deocamdată vedem că e mai greu, mult mai greu.
(n.r. despre Adrian Mazilu) Ce vreți mai mult de la un copil de 17 ani? A făcut lucruri foarte bune. S-a văzut că a dat cât a putut pe teren. Trebuie să trecem. Să luptăm, cum am făcut în play-off. Trebuie să jucăm la rezultat.
Suntem la început de campionat, încă nu suntem sută la sută, aici sunt niște întrebări. Bineînțeles că îmi doream (n.r. un parcurs mai bun în Europa), nu mă așteptam. Ne trebuie experiență. Din nimic am făcut ceva extraordinar, dar nu înseamnă că pe viitor nu trebuie să muncim”, a declarat Gică Hagi, la finalul meciului dintre Farul și Urartu.