Ghinioanele continuă pentru Bănel Nicoliţă: va mai sta pe bară cel puţin două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lui Bănel Nicoliţă, mijlocaşul lui St. Etienne, pare să-i meargă din rău în mai rău. Românul a fost operat din cauza unei probleme musculare şi va fi nevoit să facă o pauză de cel puţin două luni.

Antrenorul lui St. Etienne, Christophe Galtier, citat de presa franceză, a anunţat că Bănel Nicoliţă a fost supus unei intervenţii chirurgicale la un muşchi şi va lipsi de pe teren cel puţin două luni. În ultima perioadă, mijlocaşul grupării din Hexagon a fost mai mult accidentat şi a ratat aproape tot sezonul din Ligue 1, deşi după transferul său la St. Etienne, era considerat unul dintre cei mai buni mijlocaşi ai echipei.

Bănel Nicoliţă s-a transferat la St. Etienne în august 2011, reuşind să înscrie de trei ori pentru această formaţie. În acest sezon, mijlocaşul a evoluat doar în două partide, fără a marca vreun gol. Ultimul meci pe care Nicoliţă l-a jucat în tricoul naţionalei a fost cel cu Albania din octombrie 2011. Conform site-ului transfermarkt.de, cota de piaţă a fotbalistului român este de 2.6 milioane euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite