GALERIE FOTO Serena Williams: campioană olimpică, câştigătoarea US Open, Wimbledon şi atleta anului 2012
0Serena Williams a fost desemnată de WTA jucătoarea anului 2012, după ce a câştigat patru titluri majore la simplu.
Serena Williams a fost premiată cu titlul de jucătoarea anului, conform deciziei WTA. În vârstă de 31 ani, americanca a primit această distincţie pentru a patra oară în cariera sa, după reuşitele din 2002, 2008 şi 2009.
Jucătoarea de tenis este ocupanta locului trei în clasamentul WTA şi bilanţul ei din acest an cuprinde două titluri de Mare Şlem (Wimbledon şi US Open), Jocurile Olimpice de la Londra şi Turneul Campioanelor.
Serena Williams a şocat printr-o declaraţie făcută la începutul anului: „Nu mi-a plăcut să fac sport şi nu am înţeles niciodată cum am ajuns sportivă. Nu-mi place să mă antrenez, nu-mi place activitatea fizică. Dacă am vreo activitate care cere să stau jos sau care include shopping, sunt excelentă. Nu am o dragoste prea mare pentru tenis, dar sunt în circuit. Nu pot trăi fără asta“.
Serena Williams este a treia jucătoare de tenis care a realizat tripla Wimbledon-Jocurile Olimpice-US Open, după Steffi Graf (1988) şi sora sa, Venus Williams (2000). De-a lungul carierei sale, sportiva a câştigat peste 40 de milioane de euro din premiile cucerite în tenis.







