Francezii îşi bat joc de români? Boloni, cu 15 ani de experienţă în Hexagon, a oferit perspectiva sa asupra cazului lui Nistor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul care s-a întors la Pandurii, de unde se transferase în vara 2013 la Evian, a spus că francezii nu i-au dat şanse să joace din cauza paşaportului său. Auzind cele declarate de fotbalistul de 25 de ani, fostul selecţioner i-a transmis un mesaj.

„Cele şase luni în Franţa mi-au lăsat un gust amar, au fost cele mai negre din viaţa mea. Nu mi s-a dat nicio şansă să joc, din cauză că sunt român“, a declarat Nistor la revenirea în România. 

Dintr-un fotbalist foarte bine cotat în Liga I, el a ajuns să bifeze doar 124 de minute în campionat, la Evian (locul 17 în prima ligă). Aşa că a ţinut să-şi explice eşecul în Franţa, acum când a fost împrumutat la Pandurii.

Afirmaţia lui Nistor a surprins, în condiţiile în care, de-a lungul anilor, mulţi români, ca şi alţi străini, au fost primiţi foarte bine în fotbalul francez. Ultimul exemplu a fost Bănel Nicoliţă, care, mai întâi, a jucat la Saint-Etienne, pentru ca, ulterior, să ajungă la Nantes. Doar accidentările au făcut ca fostul stelist să nu joace şi mai mult la cele două grupări. 

Ladislau Boloni e un alt român care a putut să-şi facă meseria la francezi, mai întâi, ca fotbalist, între 1987 şi 1992, iar după aceea ca antrenor, între 1994 şi 2011. Tocmai de aceea, fostul selecţioner a rămas neplăcut surprins de declaraţia dată de Nistor.

Ce a spus?

„Niciun antrenor nu scoate din echipă jucătorul care se încadrează în planul tactic, care dă goluri, care ajută echipa. Adică cei de la Evian nu ştiau ce naţionalitate are Nistor, atunci când l-au transferat? E foarte uşor să vii acum, după ce n-ai reuşit acolo, şi să zici: <<Vezi Doamne, la Evian era un antrenor naţionalist, care avea ceva cu românii>>“, a spus Boloni pentru stiridesport.ro.

Apoi, a continuat: „E enervantă atitudinea acestui băiat. OK! Felicitări pentru că a avut curajul de a pleca din România pentru a-şi testa valoarea la un nivel superior. L-aş mai fi felicitat odată, dacă s-ar fi şi impus la Evian. Am fi fost cu toţii mândri de el. Nu e nicio problemă că n-a reuşit. Nu trebuie să-l luăm la mişto, aşa cum au făcut oficialii unui anumit club. Nistor n-a devenit nici mai slab, nici mai prost după această experienţă nereuşită. Doar că ar trebui să realizeze că n-a fost copt pentru rigorile campionatului francez“.

CLICK PENTRU A VEDEA EXEMPLELE DATE DE BOLONI ÎN SUSŢINEREA AFIRMAŢIILOR SALE

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite