FOTO Şarapova, cerută în căsătorie pentru a treia oară: Iubitul ei are o avere de 500 de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Şarapova şi-a mai revenit din punct de vedere sportiv, după un 2017 mediocru şi un început de 2018 mult sub aşteptări. Acum, rusoaica de 31 de ani a trăit un moment fericit şi în viaţa personală.

Maria Şarapova (30 WTA) a reuşit să lege, din nou, mai mult de două, trei victorii, iar parcursul ei de la Roma şi de la French Open dau semne că rusoaica îşi redescoperă, treptat, forma bună.

Ajunsă la Paris pentru Roland Garros, sportiva de 31 de ani a avut parte de o surpriză uriaşă, după cum a informat Digi Sport. Şarapova a fost cerută în căsătorie pentru a treia oară, iar momentul s-a petrecut în Oraşul Îndrăgostiţilor, chiar lângă Turnul Eiffel.

Presa internaţională n-a aflat, deocamdată, răspunsul primit de iubitul Şarapovei, englezul Alexander Gilkes. Se ştie însă că precedentele două momente în care Şarapova a fost cerută de soţie au avut un final nefericit. Baschetbalistul Sasha Vujacici a făcut primul acest pas, în 2010, însă relaţia s-a încheiat în 2012, deşi Maria acceptase propunerea iubitului ei de atunci.

Apoi, un om de afaceri a încercat să o ia de soţie pe Şarapova, însă, de această dată, relaţia s-a încheiat şi mai repede, după trei luni.

Alexander Gilkes, cel care a făcut pasul acum, are o avere de 500 de milioane de dolari şi a mai fost căsătorit o dată, între 2012 şi 2017.

Imagine indisponibilă
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite