Fotbalul nigerian șochează planeta: Cine va decide soarta selecționerului echipei naționale

0
Publicat:

Preşedintele Federaţiei nigeriene de fotbal, Ibrahim Gusau, a anunţat că fanii vor decide soarta selecţionerului echipei naţionale, portughezul Jose Peseiro, prin intermediul unei consultări care are ca scop şi redresarea conturilor fortului naţional.

Nigeria jpg

Aflat sub contract până la 30 iunie, Jose Peseiro a reuşit să califice Nigeria la Cupa Africii pe Naţiuni din ianuarie 2024, dar bilanţul său este unul negativ, cu patru victorii şi cinci înfrângeri. Peseiro a antrenat-o pe Rapid Bucureşti în perioada 2008-2009.

''Noi am prevăzut să-i convingem pe nigerieni să voteze pentru a le înţelege punctul de vedere. Am încercat cu unii selecţioneri străini, cu alţii locali. Poate că nu am reuşit să găsim persoana potrivită, dar publicul va decide dacă Peseiro trebuie să continue sau să plece'', a declarat Gusau la un post de radio.

Acest apel către fani are şi scopul de a genera venituri, întrucât suporterii vor trebui să sune la un telefon pentru a-şi comunica alegerea, în timp ce federaţia se confruntă cu o criză financiară. Peseiro, al cărui salariu lunar este estimat la 70.000 de dolari, se confruntă cu întârzieri la plata drepturilor sale.

Numit în mai 2022, Peseiro nu întruneşte unanimitatea fanilor ''Super Vulturilor'', care cred că este prea dependent de starurile Victor Osimhen şi Samuel Chukwueze.

Un fost internaţional, Kadiri Ikhana, a denunţat ''carenţe tactice'' ale naţionalei şi a opinat că meritul calificării ''revine jucătorilor''. El pledează pentru numirea unui selecţioner local. Victor Ezeji, un alt fost internaţional, a opinat că soarta lui Peseiro ar trebui decisă după participarea la Cupa Africii pe Naţiuni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite