Fotbalist rus trimis pe frontul din Ucraina! Fost jucător al lui Everton, chemat sub arme: „Sper să fie o eroare”

0
0

Rusul Diniyar Bilyaletdinov, 37 de ani, fost jucător la Everton, a fost apelat să lupte în războiul din Ucraina. Rusia a instaurat săptămâna trecută mobilizarea parțială, ceea ce îi va aduce 300.000 de soldați în plus.

Bilyaletdinov, fost internațional al Rusiei, e citat pentru mobilizare. Foto Profimedia
Bilyaletdinov, fost internațional al Rusiei, e citat pentru mobilizare. Foto Profimedia

Tatăl lui Bilyaletdinov, Rinat, a povestit, citat de The Sun: „Fiul meu a primit citație. A depus jurământul pentru armata rusă, dar asta a fost acum 19 ani. Legea spune că pot fi chemați oameni până în 35 de ani, iar el are 37, e un fel de inconsecvență. Acum trebuie să aflăm dacă e o eroare sau nu. Se poate întâmpla orice. Dacă era vorba de mobilizare generală, atunci nu era nevoie să punem întrebări. Momentan, e vorba doar despre o mobilizare parțială însă”.

Diniyar Bilyaletdinov a servit ultima dată armata rusă când avea 18 ani. În prezent locuiește în Rusia, fiind antrenor în Liga a 2-a, la Rodina.

Lovitură pentru Putin: Staff-ul naționalei refuză să se întoarcă în Rusia!

The Sun mai dezvăluie o știre bombă: staff-ul naționalei Rusiei refuză să se întoarcă acasă după meciul amical disputat în Kîrgîstan! Antrenorii și restul oficialilor nu vor să mai calce în Rusia de frică să nu fie trimiși pe frontul din Ucraina!

Bilyaletdinov, 46 de selecții în naționala Rusiei, a evoluat pentru Lokomotiv, Spartak, Torpedo Moscova, Everton, Anzhi, Rubin Kazan, Trakai și Riteriai. A jucat de 58 de ori în Premier League pentru Everton (2009 - 2012) și a marcat opt ​​goluri. 9 milioane de euro plăteau „caramelele” pentru el în 2009.

Mobilizarea parțială anunțată de președintele rus Vladimir Putin săptămâna trecută, pentru războiul din Ucraina, înseamnă că vor fi convocați cei care au experiență militară, a explicat ministrul apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, într-o declarație care înseamnă că aproximativ 300.000 de rezerviști vor fi mobilizați.

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite