Fițe de vedete. Mbappe și-a înregistrat gestul de după gol la Oficiul de proprietate intelectuală al UE

0
Publicat:

Kylian Mbappe și-a înregistrat, ca marcă proprie, gestul făcut după ce înscrie un gol, dar și frazele celebre rostite de-a lungul carierei la Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene. Astfel, cine îl copiază pe viitorul atacant al lui Real Madrid riscă amenzi.

Kylian Mbappe și gestul pe care nimeni nu are voie să-l copieze. Foto EPA EFE
Kylian Mbappe și gestul pe care nimeni nu are voie să-l copieze. Foto EPA EFE

Înainte să plece de la PSG, Kylian Mbappe s-a asigurat și în privința drepturilor sale de imagine. Potrivit L'Equipe, starul francez și-a rezervat dreptul de copyright asupra modului în care își celebrează golurile, cu mâinile încrucișate la piept, dar și câteva din faimoasele sale citate.

„Nu numai că au depus o cerere în privința prenumelui și numelui de familie al jucătorului, ci și a faimosului gest de exultanță de la gol. O solicitare ce datează din 2017, când a fost preluat de campioana Franței de la Monaco pentru 180 de milioane de euro. Marcă privată e înregistrată până cel puțin în 2027", scrie L’Equipe, citată de gsp.ro.

Cine îl copiază riscă amenzi mari

Conform presei internaționale, pentru Kylian Mbappé s-au depus cereri și pentru câteva dintre citatele care i-au însoțit ascensiunea fulminantă. În primul rând cea referitoare la vârsta sa, ca răspuns la întrebările despre precocitate: „Nu trebuie să-mi vorbiți despre vârstă!" sau cea despre modul în care reacționează la critici: „Nu ești fericit? Tripleta!" - cu referire la sezonul 2017-2018, în care KM7 a reușit să câștige cu parizienii titlul, Cupa Franței și Cupa Ligii Franței.

„Sunt fraze care i-au consolidat caracterul și care ar putea foarte bine să apară și pe un tricou, sub rezerva plății drepturilor de autor de până acum. Cine îl copiază pe atacantul ce va pleca de la PSG liber de contract în vară, riscă amenzi mari", a scris și Gazzetta dello Sport.

Kylian Mbappe a anunțat că va părăsi clubul PSG în această vară, presa internațională dând ca sigură noua sa destinație: Real Madrid, până în 2029. În Spania, el va avea un salariu net de 20 milioane de euro pe sezon, pe lângă alte bonusuri de obiectiv și o prima de instalare de 125 de milioane.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite