Evgheni Pluşenko crede că nu va participa la CM din martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusul Evgheni Pluşenko, campion olimpic la patinaj artistic, spune că are probleme fizice şi nu ştie că va putea participa la Campionatele Mondiale programate între 26 martie şi 1 aprilie în oraşul francez Nice.

"Sunt 50% şanse să particip la Campionatele Mondiale", a indicat Pluşenko, care concurează în prezent la Campionatele Europene din oraşul britanic Sheffield.

"Am fost la un pas să mă retrag de la Euro", a declarat pentru presa rusă patinatorul în vârstă de 29 de ani. Pluşenko are probleme cu spatele de când a sosit în Anglia şi acuză dureri la un genunchi operat în urmă cu mai multe luni.

"E foarte greu să fii competitiv când nu eşti în formă maximă. Din acest motiv, mă voi opera din nou la genunchi cât mai repede posibil. Nimeni nu ştie de cât timp voi avea nevoie ca să mă recuperez total după operaţie", a explicat el.

Campion olimpic în 2006, campion mondial (2001, 2003, 2004) şi de şase ori campion european, Pluşenko a trebuit să treacă prin calificări pentru a participa la CE, deoarece nu a mai concurat după Olimpiada de la Vancouver din 2010. Rusul s-a calificat luni seara pentru programul scurt la CE de la Sheffield.

În 2010, el a fost suspendat, până în iunie 2011, de către Federaţia internaţională (ISU), deoarece a participat la spectacole pe gheaţă, după ce anunţase că nu poate concura, din cauza unei accidentări, la CM de la Torino. Patinatorul încălcase şi regulamentul federaţiei ruse de specialitate, care interzice unui sportiv să se retragă de la o competiţie, pentru a câştiga bani participând la spectacole, fără a avea permisiunea forului în acest sens.

ISU a ridicat în final suspendarea lui Pluşenko. Sportivul a devenit în decembrie pentru a noua oară campion al Rusiei, la prima sa apariţie într-o competiţie oficială după JO 2010.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite