Europa League: Ronaldo, revenire cu gol după reprimirea în lotul lui Manchester. Mircea Lucescu, adio cupele europene
0Manchester United a învins cu 3-0 pe Sheriff Tiraspol în etapa a 5-a din Europa League. A fost meciul revenirii lui Cristiano Ronaldo după ce starul portughez fusese exclus din lotul britanicilor pentru că nu a vrut să intre în teren la meciul de campionat cu Tottenham.

Reprimit în lot de Erik ten Hag, Cristiano Ronaldo, a avut și un gol anulat în repriza secundă, dar a reușit să punteze și pe tabelă la 2-0, când a reluat din apropiere o respingere în față a portarului modovenilor.
Fotbalistul de 37 ani s-a dus la colțul terenului, unde s-a bucurat în noul său stil, mult mai calm decât „siii”-ul celebru. Acum, cu mâinile pe piept, a savurat scandările peluzei.
Mircea Lucescu și Dinamo Kiev spun adio cupelor europene
Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a făcut egal cu AEK Larnaca, scor 3-3, în etapa a 5-a din grupele Europa League, revenind de la 1-3 cu două goluri în ultimele minute. A fost primul punct obținut de ucraineni în grupele Europa League în acest sezon care au încheiat grupa pe locul 4.

”Meritam mai mult. Din cauza unor greșeli stupide, am primit goluri. Vreau să remarc că AEK este o echipă foarte bună, cu o bună pregătire fizică. Am pierdut în luptă, jucătorii AEK au jucat mult mai agresiv, mai repede.
Din punct de vedere fizic, ei ne-au fost superiori. Dar am depășit adversarul la ocazii de gol. Nu am implementat unele caracteristici bune. Iar adversarii au profitat de greșelile noastre și au marcat trei goluri.
Ne vom întoarce în Ucraina. Vom fi pe drum toată ziua. Duminică vom avea un meci în campionat, iar a doua zi vom trece din nou granița și vom merge la Cracovia, unde vom juca cu Fenerbahce. Este foarte greu să petreci 10 ore pe drum de mai multe ori pe săptămână. Jucătorilor le lipsea puterea fizică. Dar tehnic echipa arăta bine. În ciuda faptului că echipa este lipsită de posibilitatea de a se antrena constant”.