Euro 2020, la momentul adevărului: De ce Anglia - Danemarca e o semifinală imposibil de citit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Harry Kane (Anglia) - Kasper Dolberg (Danemarca)
Harry Kane (Anglia) - Kasper Dolberg (Danemarca)

Anglia şi Danemarca se întâlnesc, diseară (ora 22.00, Pro TV), sub povara unui bilanţ negativ în semifinalele Campionatelor Europene. Englezii au ratat de fiecare dată ultimul act la Euro, iar danezii au fost o singură dată acolo, în 1992, când au şi cucerit trofeul.

Mai strâns de atât nu se poate! Iată o frază care descrie perfect confruntarea din această seară, de pe „Wembley“, în care se întâlnesc două naţionale în mare formă.

Iată două statistici care ne vorbesc cel mai bine despre nivelul la care se află cele două adversare:

*Anglia lui Southgate a avansat până în semifinale, fără gol primit, în primele cinci meciuri de la Euro 2020! Ceea ce e o premieră în istoria Campionatelor Europene. Doar Spania a mai reuşit să lege cinci partide fără gol primit, însă seria ibericilor a început de la al doilea meci din grupele Euro 2012, turneu pe care l-au şi câştigat. Ulterior, Spania şi-a prelungit seria la şapte partide fără gol încasat, adăugând la ea şi primele două meciuri de la Euro 2016.

*Cu succesul din sferturi, cu Cehia, Danemarca a ajuns la 12 victorii, în ultimele ei 16 partide. În rest, mai are un egal şi trei înfrângeri. În aceste 16 meciuri, nordicii au înscris un total de 42 de goluri, primind doar 11. Şi au avut o singură partidă, cea cu Finlanda (0-1), în care n-au punctat. Iar forţa danezilor se vede şi mai bine, când analizăm parcursul lor din ultimele 33 de întâlniri: 20 de victorii, 9 egaluri şi doar 4 înfrângeri! Cele patru eşecuri au fost în primele două meciuri de la Euro 2020 (0-1 cu Finlanda şi 1-2 cu Belgia), plus două înfrângeri cu Belgia, în Liga Naţiunilor (0-2 acasă şi 2-4 în deplasare).

Eriksen

Eriksen a învins Anglia în octombrie

Întreg parcursul Danemarcei la acest European a fost marcat de incidentul de la primul meci, cel cu Finlanda, în care Christian Eriksen - foto (29 de ani) a suferit un atac de cord pe teren. Mijlocaşul legitimat la Inter e şi omul care a decis ultima întâlnire Anglia - Danemarca de pe „Wembley“. Se întâmpla la data de 14 octombrie 2020, în Liga Naţiunilor. Atunci, nordicii s-au impus cu 1-0, datorită penalty-ului transformat de Eriksen, în minutul 35. A fost un meci în care Harry Maguire (Anglia) a fost eliminat, în minutul 32. În celelalt meci dintre cele două naţionale, la ultima ediţie a Ligii Naţiunilor, Danemarca şi Anglia au terminat la egalitate, 0-0, la Copenhaga, în septembrie 2020.

Iată ce ne mai spun cifrele despre confruntările Anglia - Danemarca din trecut: 

*Bilanţul danezilor în faţa Angliei pe „Wembley“: 3 victorii, 6 înfrângeri. Dacă ne referim doar la partidele oficiale, Danemarca are doar patru victorii în cele 21 de întâlniri cu naţionala Albionului. În rest, 12 din aceste meciuri oficiale au fost câştigate de englezi, iar cinci s-au încheiat la egalitate.

*Danemarca şi Anglia s-au duelat o singură dată la un turneu final de Campionat European. A fost un 0-0, la Malmö (Suedia), într-o partidă din faza grupelor, la Euro 1992. A fost un turneu catastrofal pentru englezi, eliminaţi de pe ultimul loc după grupe, şi unul memorabil pentru danezi, care au cucerit trofeul, după o finală câştigată cu Germania.

*La Mondiale, cele două naţionale au, de asemnea, o singură întâlnire: Anglia - Danemarca 3-0, în optimile Mondialului din 2002.

Anglia, în semifinalele Campionatelor Europene

*1968 0-1 cu Iugoslavia

*1996 1-1 cu Germania (a pierdut după loviturile de departajare)

Bilanţ: 2 meciuri, 2 eliminări

Semifinale

Danemarca, în semifinalele Campionatelor Europene

*1964 0-3 cu URSS

*1984 1-1 cu Spania (a pierdut după loviturile de departajare)

*1992 2-2 cu Olanda (a câştigat după loviturile de departajare)

Bilanţ: 3 meciuri, 1 calificare, 2 eliminări

Euro 2020, ultimele partide

Semifinale

*Ieri, Londra: Italia - Spania 1-1 (4-2 după loviturile de departajare)

*Astăzi, Londra, ora 22.00: Anglia - Danemarca

Finala

*11 iulie, Londra, ora 22.00

Pro TV transmite Euro 2020 în România.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite