Englez condamnat la zece săptămâni de închisoare pentru insulte rasiste adresate unor jucători ai echipei naţionale
0
FOTO mylondon.news
Un englez în vârstă de 52 de ani a fost condamnat la zece săptămâni de închisoare pentru că s-a filmat şi transmis live pe Facebook ţinând un discurs rasist la adresa unor jucători din echipa naţională (Rashford, Sancho şi Saka), după finala Euro-2020, informează lequipe.fr.
Jonathon Best, un operator de stivuitor din Feltham, a fost denunţat la poliţie de un coleg, după ce a refuzat să ştergă videoclipul de 18 secunde, care a fost în cele din urmă eliminat de Facebook, trei zile mai târziu.
Best a pledat vinovat la acuzaţiile că a transmis un mesaj extrem de ofensator sau ameninţător.
Toţi cei trei jucători luaţi în colimator de inculpat au ratat la loviturile de departajare din finala pierdută în faţa Italiei.