Dries Mertens, prietenul lui Neșu, și-a anunțat retragerea din activitate. România l-a șocat pe belgian: „E multă sărăcie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Belgianul Dries Mertens (38 de ani), ultima oară la Galatasaray Istanbul, formație cu care a câștigat titlul în Turcia, și-a anunțat retragerea din fotbal. Evenimentul va avea loc la partida în care slovacul Marek Hamsik, fostul său coleg de la Napoli, își va lua și el rămas bun de la fotbal.

La PSV Eindhoven, Dries Mertens i-a dedicat goluri lui Mihai Neșu
La PSV Eindhoven, Dries Mertens i-a dedicat goluri lui Mihai Neșu

Mertens a fost unul dintre cei mai apropiați de Mihăiță Neșu, care a paralizat de la brâu ân jos, după un grav accident suferit la coloana vertebrală, la un antrenament efectuat în mai 2011 la Utrecht, unde cei doi au fost colegi. Mertens nu l-a uitat pe orădean nici după ce s-a transferat la PSV Eindhoven, dedicându-i câteva goluri și ajutându-i fundația.

Într-un interviu acordat în aprilie 2020, Mertens a vorbit despre vizita făcută în România și despre fundația lui Neșu de la Oradea.

Am mers în România că să văd cu propriii mei ochi. Îmi aduc aminte de energia pe care am simțit-o acolo. Dacă îi vedeți pe acei copii atât de curajos și staff-ul prietenos...

Totul este foarte plăcut. Strâng bani pentru un centru nou, care va fi de trei ori mai mare. Nu este ușor deoarece e multă sărăcie în România.

Din acest motiv este cu atât mai important ce face Mihai, pentru că sunt mulți copii care au nevoie de terapie deoarece nu și-o permit. Mi-ar plăcea să merg mai des în România, dar din păcate nu am timp", spunea Mertens, într-un interviu acordat celor de la Sport Magazine.

Accidentul suferit de Neșu a avut un impact mare asupra belgianului, care a privit viața cu alți ochi. „Acel accident a schimbat însă ceva pentru mine. Mi-am dat seama că se poate întâmpla asta zilnic, așa că este bine să te bucuri de fiecare clipă. Mihai era un om sănătos, cu planuri de viitor, dar în câteva secunde toate astea s-au spulberat și a ajuns într-un scaun cu roțile.

A trebuit să lupte deoarece cu siguranță a trecut și prin clipe mai complicate la început, dar prin intermediul fundației și credinței și-a găsit din nou energia.

Bucurați-vă de fiecare clipă și de lucrurile mici! Rămâneți pozitivi, mai ales când aveți dificultăți. Eu mi-am dat seama de atunci că fotbalul nu înseamnă totul.

Sunt încântat să îl văd fericit pe Mihai acum. Admir din plin felul în care a reușit să transforme acel accident teribil în ceva pozitiv. Nu cred că aș fi putut face asta dacă eram în locul lui”, a mai spus Mertens.

A fost coleg cu Chiricheș

Mertens n-a fost tot timpul un băiat cuminte. În perioada Napoli, unde a fost coleg cu românul Vlad Chiricheș, și-a făcut de cap în compania a 14 fete sumar „echipate”.

La vremea respectivă, pe Twitter, Mertens a postat o fotografie în care apare alături de 14 fete îmbrăcate doar în costum de baie. 

Iubesc din ce în ce mai mult acest oraș”, a comentat Mertens, declarându-și astfel dragostea față de orașul de lângă Vezuviu. Mertens apare în fotografie zâmbitor, dar cu mâinile ocupate să țină un câine.

Totodată, întreabă, ironic, pe rețelele de socializare: „Cine este Dan Bilzerian?”. Bilzerian este un cunoscut jucător american de poker, căruia îi place să trăiască în lux orbitor și care este mereu înconjurat de femei frumoase. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite