Două handbaliste de la naţionala României n-au mai dat lovitura de începe la „U“ Cluj – Botoşani: „Jucătorii îşi pierdeau concentrarea“
0Handbalistele Paula Ungureanu şi Valentina Elisei ar fi trebuit să dea lovitura de start a partidei “U” Cluj – Botoşani, dar gestul le-a fost refuzat chiar de către fostul fotbalist Vlăduţ Munteanu, acum administratorul celor de la „U“ Cluj.
Tricolorele, aflate la Cluj pentru meciurile de la trofeul „Carpaţi“, ar fi trebuit să dea lovitura de start a partidei din etapa a 22-a, jucată ieri şi încheiată 0-0, dar Vlad Munteanu le-a refuzat handbalistelor această onoare. Cei de la federaţia de handbal au făcut chiar o plângere oficială către LPF din cauza situaţiei penibile create. Astăzi, administratorul celor de la „U Cluj a venit cu lămuriri.
„Suntem mereu deschişi la astfel de activităţi. Acum am considerat că un asemenea moment nu este oportun, din cauza atmosferei încărcate. În situaţia în care ne aflăm, în care facem totul ca echipa să se gândească doar la fotbal, era nevoie de concentrare maximă“, a declarat Vlad Munteanu, pentru stiridesport.ro.
„Nu ştiu cine l-a informat pe preşedintele FRH că se va face sigur, înainte ca noi să dăm un răspuns, şi de-aici a pornit toată supărarea. Am tot respectul pentru aceste handbaliste care înseamnă mult pentru sportul românesc, dar acel moment, în condiţiile date, era o deconectare. Ştiu că am luat decizia corectă la momentul respectiv“, a mai spus Munteanu.
După 22 de meciuri, Universitatea Cluj este pe locul 13 în Liga I, prima sub linia retrogradării, cu 20 de puncte, dar poate coborî în clasament în funcţie de celelalte rezultate ale etapei.