David Popovici, dezvăluire simpatică: Marea dorință pe care și-a pus-o la doar 11 ani

0
Publicat:

Pare incredibil, dar la 18 ani, David Popovici are deja, pe lângă un sac de medalii internaționale și o grămadă de recorduri, și o participare la Jocurile Olimpice! La Tokyo, „rechinul“ României a avut o clasare pe 4, la 200 de metri liber, ratând podiumul olimpic „la mustață“.

David Popovici va merge în Japonia pentru Mondialele din acest an, între 14 și 30 iulie.
David Popovici va merge în Japonia pentru Mondialele din acest an, între 14 și 30 iulie.

Cum acest an e unul preolimpic, Popovici se gândește deja la JO 2024, de la Paris. „La 16 ani, am reuşit să mă calific la Jocurile Olimpice, aşa cum mi-am dorit de când eram mic. Chiar la 11 ani, am avut un tort cu cercurile olimpice şi Jocurile Olimpice 2020. Deci mi-am îndeplinit visul de a participa. Acum, după experienţa de acolo, sigur că îmi doresc cel puţin o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris“, a declarat sportivul legitimat la CS Dinamo.

Pregătirea mea merge bine, am intrat în stadiul plictisitor al ei. Pentru că nu există competiţii prea curând. E momentul perfect să plecăm în cantonamente şi să construim o bază foarte bună şi puternică pentru singurul meu concurs important din vara asta, Campionatele Mondiale în bazin lung din luna iulie. Mă gândesc la un nou titlu mondial. În rest, sunt în clasa a 12-a, trebuie să balansez totul şi cu Bacalaureatul. Fac meditaţii, învăţ, trebuie să-mi fac timp de ambele lucruri. La Bac, voi da română, istorie şi mai am să-mi aleg o materie. În ceea ce priveşte facultatea încă nu m-am decis“, a explicat înotătorul de 18 ani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite